Selectiva

January 4, 2018 § 1 Comment

Intr-o alta viata, nu acum mult timp, consumam de-a valma: oameni, emotii, mancare, carti, calatorii, haine. Nu eram eu la volanul propriei vieti. Eram speriata si acceptam ce aparea in cale, ce mi se dadea. Ce e mai rau e ca nu eram constienta de nimic. Cand nu stii ca esti in prapastie, nici nu incerci sa iesi din ea. Strigi, iti auzi propriul ecou si asta e tot dialogul tau cu lumea.

Astazi sunt alta persoana. Fac eforturi sa ma mentin treaza, sa fiu la curent cu viata mea, sincera, lucida si constienta. Nu e usor, somnolenta imi da tarcoale mereu. Dar eu incerc sa fiu cat se poate de prezenta si la volanul propriei vieti. Sa discern, sa aleg bine oamenii cu care ma inconjor, felul in care vreau sa imi traiesc viata. Cartile pe care le citesc, hainele pe care le cumpar. Ma gandesc bine cum vreau sa ma simt la sfarsitul zilei (si de fapt, la sfarsitul vietii) si in functie de asta imi organizez ziua si imi setez simturile sa filtreze riguros realitatea.

Ma ajuta sau nu informatia asta?

Vorba asta rautacioasa, intamplarea asta care imi ridica pulsul la cote inadmisibile va mai conta cinci ani de-acum incolo?

Ce imi doresc, de fapt? Cine vreau sa fiu?

Ce ma bucura? Ce trebuie sa fac ca sa ma simt bine [unde ‘bine’ inseamna implinita]

Ce trebuie sa fac zilnic pentru a investi in viitorul meu – pe planul sanatatii, pe plan financiar etc?

Pe mine acest esafodaj ma ajuta incredibil de mult sa raman calma, sa ma centrez, sa fiu disciplinata si sa imi mentin o anumita igiena a mintii si a sufletului deopotriva.

Voi ce faceti zilele astea? Ce ganduri va populeaza mintea?

Advertisements

January 3, 2018 § Leave a comment

Am crezut mereu in zodii. Cand eram mica, nu plecam la scoala pana nu urmaream horoscopul cu Neti Sandu. Cand mi-am ales perechea, am citit multe despre compatibilitatea zodiilor noastre (perfecta compatibilitate, thankyouverymuch). La inceputul fiecarei luni consult previziunile unei anumite doamne, care chiar le zice bine.

Tot asa, mi-am notat pentru Ianuarie niste date importante, niste ‘aspecte’ cum zic astrologii. Nu e totul sarlatanie, nu e nici stiinta… dar prefer sa raman si eu la granita lui ‘nu stiu cum, dar e adevarat’ si sa citesc in continuare horoscopul. Care e extraordinar pentru Balante pentru anul care tocmai a inceput.

Eu traiesc zile de mare efervescenta. Azi e prima zi inapoi la lucru si mi-am notat din timp tot ce am de facut ca sa ma lansez in mare forta. Doar ca lumea e inca in concediu, observ siderata… Nimic nu prea se misca. Deci am inca un strop de timp ca sa musc cu pofta din liniste si sa gandesc la rece o strategie.

Imi e din ce in ce mai clar ce fel de om sunt. Mie imi trebuie sa traiesc in frumos. Ma dezgusta un scuipat pe strada, ma face sa intorc capul (sau nasul) un domn care miroase a parfum fin. Ma crispez toata cand cineva vorbeste cu gura plina sau plescaie si in acelasi timp tremur de placere cand masa e aranjata cu gust si vesela e deosebita. Eu ma hranesc cu frumos (v-am spus ca sunt Balanta, da?).

Asa ca fac aproape zi de zi exercitii de vizualizare. Ma vad pe mine, silueta subtire, imbracata in haine fine, care mangaie corpul, cu pantofi eleganti, cu mintea adunata, cu un zambet cat zidul Chinei, mergand spre o conferinta. Ma vad comunicand usor, cu incredere si convingere. Ma vad deschizand usi pe care alta data nici nu indrazneam sa le ating. Si daca anul care a trecut a fost atat de simplu sa rezolv probleme cu care ma luasem la tranta aproape toata viata, in 2018 sper sa continui in acelasi trend.

Da, indraznesc sa o spun si aici: vreau ca in 2018 sa ne fie bine. Sa fim sanatosi, sa imi mearga extraordinar in cariera si in familia mea sa fie liniste si pace. Sa putem construi un cuib cald si plin de iubire pentru copilul nostru minunat. E atat de diferita viata cand nu mai traiesti in frica, ci te deschizi complet spre pozitiv!

Zilele astea in sangele meu se amesteca mult exotism (mirajul Orientului…), mister (tarile nordice, dragostea mea), exuberanta si avant, o bucurie ce nu tine cont de constrangerile realitatii, disciplina unui soldat. Imi pun muzica si merg mai departe.

 

 

Unui an exceptional

December 31, 2017 § 2 Comments

Unui an exceptional, asa cum a fost 2017, i se cuvine multa recunostinta. Viata a fost incredibil de generoasa cu mine. Anul acesta totul s-a schimbat, pentru ca a venit pe lume fetita noastra. Ma uit la ea si toate cuvintele dispar. Noaptea, dupa ce ea adoarme, imi afund fata in parul ei, o respir, ma umplu de fiinta ei si nu imi ajunge. E o minune cum a aparut pe lume. Nu vreau sa uit nimic si totusi nu pot spune multe despre ea, pentru ca simt ca nici un cuvant nu o cuprinde cu adevarat si nu ii poate masura magia. Cert e ca nu voi pierde niciodata senzatia manutelor ei mici si catifelate mangaindu-mi sanul atunci cand o hranesc. Sau privirea ei adanca, directa, serioasa. Zambetul ei ghidus din varful buzelor. Eu sper ca ne asteapta multe zile impreuna. Copilul nostru e al nostru si nu e. Asta nu trebuie sa uit niciodata.

E frumos sa iti faci planuri si e futil. Imi plac la nebunie listele, dar in acelasi timp realizez mai mult ca niciodata ca trebuie sa iau clipele una cate una. Anul asta mi s-au intamplat lucruri importante, am depasit praguri mari, cu care m-am luptat ani de zile, am invatat mult. Nici un an nu a mai fost asa.

Citesc ultimele eseuri pe care le-a scris O. Sacks inainte sa moara. Am citit si autobiografia lui I. Yalom. Si ma cuprinde un fel de tristete adanca, dar in acelasi timp o veselie inexplicabila. Eu o sa mor cu zambetul pe buze, o sa fiu fericita si in trecerea spre nefiinta. Ma gandesc la moartea mea mai mult ca niciodata si asta ma face sa vreau sa traiesc in forta, cu brutalitate, epuizand viata, sa fiu sigura ca nu a ramas nici o picatura nebauta din marele pahar. Dar eu privesc totul ca pe o mare Aventura, chiar si ce vine dupa moarte.

Mi-e tare dor de Noua Zeelanda. Nici o tara nu se compara cu NZ, nici macar Norvegia, marea mea iubire.

Anul asta va fi despre munca multa si cu satisfactii, despre rochii, tocuri, stralucire, succes. Despre casa noastra care, iata, a prins contur. Simt atatea idei creative care mi se bulucesc in minte, vreau sa fac atat de multe lucruri. Mainile mele nu mai au astampar si astept… astept acel mic impuls ca sa dau viata.

Cumva eu traiesc marile momente din viata mea cu mare detasare. Asa a fost si cand am nascut, dupa un travaliu care a parut o vesnicie. Asa a parut si cand m-am maritat. Doar atunci cand sufar imi asum complet si deplin durerea si sunt gata sa ma ingrop sub ea. Oare in compozitia mea chimica suferinta detine procentul majoritar? Eu raman la parerea ca sunt alcatuita in cea mai mare parte din speranta.

Sigur ca sunt si temeri, dar ce-ar fi viata fara putina adrenalina? Promisiunea mea fata de mine este ca voi merge inainte in ciuda fricilor. Ca de exemplu, la ski. Nu o sa mai las teama sa ma paralizeze. Sau la volan. O sa imi dau voie sa simt teama, dar nu o voi mai lasa sa ma opreasca.

Am inteles bine de tot cat de multa nevoie am de frumusete, curatenie si liniste. Incepand de la a avea o masuta de toaleta, si pana la o casa spatioasa si neaglomerata, cu liniste si armonie. Am nevoie de haine frumoase, in care sa ma simt bine. Am nevoie sa imi ingrijesc trupul, care e templul meu. Am nevoie sa imi ingrijesc sufletul si mintea, care sunt gradina mea cea mai de pret. Am nevoie sa imi exersez muschiul memoriei. Dar cel mai mult am nevoie sa imi exersez muschiul dragostei, al bucuriei.

Sunt gata pentru orice urmeaza. 2018 o sa fie efervescent, cu mult entuziasm, creativitate, iubire. 2018 o sa fie despre impreuna, despre construit pas cu pas, cu gratie si inteligenta.

Sarbatori

December 25, 2017 § Leave a comment

Sarbatorile sunt un fel de test al rabdarii. Te uiti la celalalt cat de urat mananca sarmale (si cate sarmale intra in el…), copilul miauna, tie iti ruleaza zeci de ganduri pe fundal, oare soacra e multumita de cadou? Toate astea sunt normale. Ni se intampla tuturor. Acestea fiind spuse, sa va spun cum ma simt eu.

Fericita. In bula mea imperfecta, lucrurile sunt minunate. De ce? Pentru ca suntem, aici si acum. Suntem in viata, asa imperfecti. Eu ma simt tot mai capabila. Simt ca ma locuiesc tot mai mult, ca viata asta imi apartine. Cred ca ma maturizez. Ma uit in jur si vad cum cei dragi se duc. Incet, dar sigur. A fost anul in care mi-am vizitat bunica la cimitir si am inteles pentru prima oara in viata ce inseamna absenta.

Viata este despre a-ti saruta copilul pana ramaneti si tu, si el fara aer. Despre a face lucruri cu dragoste, despre a-I face pe ceilalti sa se simta iubiti. Sarbatorile astea sunt despre acceptare, despre zambit cu intelegere.

Si desigur, 2017 a fost un an exceptional, cel mai cel de pana acum. Dovada mica, pufoasa si umblatoare doarme chiar acum in patul nostru.

Cel mai mult imi doresc sa fiu fericita

November 29, 2017 § Leave a comment

Poate pentru ca o buna bucata din viata mea nu am fost. Fericita. Sunt atat de multe lucruri de-a-ndoaselea si mlastinoase in viata mea, poate de aceea imi plac atat de mult ordinea si claritatea.

Fericirea, linistea, veselia in familie si in sufletul meu au devenit mandate personale. Unii isi doresc sa trimita rachete in spatiu.Eu imi doresc doar pace in coltul meu de lume.

Istanbul

November 26, 2017 § Leave a comment

Traiesc mult in capul meu si in inima mea. Dar am inteles ca aproape de fiecare data cand imi repet obsesiv o anumita secventa in imaginatie, ea va ajunge sa se intample aievea. Am doruri de nestavilit si de neexplicat pentru anumite locuri. Cand ma gandesc la Norvegia, de pilda, imi imaginez ierni lungi, intunecate, dupa-amieze si seri petrecute la lumina lumanarilor in compania unei cesti de cacao, ascultand intunericul, rasfoind o carte. Pentru mine, Norvegia este definitia maretiei.

Ma mai gandesc la Rusia. Acolo nu am ajuns inca, dar ceva din inima mea este inexplicabil legat de aceasta tara, si asta de mult. Aici sunt multe de spus, dar ma opresc. E vorba de un anumit vis care in copilarie se repeta obsesiv. Dar eu am ceva rusesc in mine, asta e clar.

Si mai e Turcia. O tara pe care am ignorat-o multi ani. Stiti femeile acelea care uitandu-se la telenovele au ajuns sa invete spaniola? Ei bine, asa sunt eu. Nu am fost niciodata o impatimita a serialelor, si totusi Kara Sevda mi-a pus capac. Nu imi place sa vorbesc foarte mult despre asta pentru ca sunt lucruri pe care nu vreau sa incerc sa le explic. Mai bine sa ramana nespuse. Imi e suficient ca persoana care conteaza pentru mine intelege perfect si pe de-a-ntregul dragostea mea. Istanbulul ma tulbura acum, ma cheama. Pentru mine, Turcia inseamna mister. M-am simtit atat de acasa prima oara cand am fost in Turcia! Si m-am simtit atat de acasa urmarind Kara Sevda… si asta nu pentru ca inteleg bine cultura turca, atat de asemanatoare cu cea romana, ci pentru ca povestea de dragoste din acest serial imi era atat de familara, de intima.

De aceea, trebuie sa ajung cat mai curand la Istanbul.

Orasul meu

November 26, 2017 § Leave a comment

In seara asta am iesit sa ma plimb singura. Mersul dupa un cadou a fost doar un pretext ca sa imi limpezesc gandurile. Mergeam pe strada si adulmecam frigul, urmaream siluetele oamenilor  pierzandu-se prin ceata si ma gandeam la ale mele. Dintr-o data, un el si o ea au trecut pe langa mine razant. Tineri, nu mai mult de 16 ani, sprintari, subtiri. Indragostiti. El o tinea pe dupa mijloc, ea grabea pasul. El i-a furat o sarutare, ea parea ca nu se sinchiseste dar a raspuns apropiindu-si bratul de al lui.

Si mi-am amintit de noi doi. Anotimpurile pe care le-am impletit peste acest oras si pe care le credeam nemuritoare. Intr-un fel, noi doi nu mai suntem aceiasi oameni. Adolescentii aceia care se cautau febril, care traiau… cum sa spun? cu atata intensitate, atat de patimas… ei nu mai sunt. Dar orasul este plin de noi doi. Fiecare colt de strada imi aminteste de noi, zambesc gales vazand o anumita cafenea, zidul Bibliotecii, cate si mai cate… Imi aduc aminte cuvinte, priviri, atingeri, intamplari. Nu le voi uita niciodata.

Ce voiam sa spun? Am avut noroc sa imi pot creste dragostea din liceu peste ani, sa o dospesc la piept, sa nu ii dau drumul. Iar daca ar fi sa mor chiar si maine, as fi recunoscatoare ca mi s-a dat sansa sa fiu fericita. Nu doar ca sunt alaturi de omul vietii mele, dar am dat viata iubirii noastre printr-o fetita. Pe lumea asta, eu am fost neomeneste de fericita.