Unui an exceptional

December 31, 2017 § 2 Comments

Unui an exceptional, asa cum a fost 2017, i se cuvine multa recunostinta. Viata a fost incredibil de generoasa cu mine. Anul acesta totul s-a schimbat, pentru ca a venit pe lume fetita noastra. Ma uit la ea si toate cuvintele dispar. Noaptea, dupa ce ea adoarme, imi afund fata in parul ei, o respir, ma umplu de fiinta ei si nu imi ajunge. E o minune cum a aparut pe lume. Nu vreau sa uit nimic si totusi nu pot spune multe despre ea, pentru ca simt ca nici un cuvant nu o cuprinde cu adevarat si nu ii poate masura magia. Cert e ca nu voi pierde niciodata senzatia manutelor ei mici si catifelate mangaindu-mi sanul atunci cand o hranesc. Sau privirea ei adanca, directa, serioasa. Zambetul ei ghidus din varful buzelor. Eu sper ca ne asteapta multe zile impreuna. Copilul nostru e al nostru si nu e. Asta nu trebuie sa uit niciodata.

E frumos sa iti faci planuri si e futil. Imi plac la nebunie listele, dar in acelasi timp realizez mai mult ca niciodata ca trebuie sa iau clipele una cate una. Anul asta mi s-au intamplat lucruri importante, am depasit praguri mari, cu care m-am luptat ani de zile, am invatat mult. Nici un an nu a mai fost asa.

Citesc ultimele eseuri pe care le-a scris O. Sacks inainte sa moara. Am citit si autobiografia lui I. Yalom. Si ma cuprinde un fel de tristete adanca, dar in acelasi timp o veselie inexplicabila. Eu o sa mor cu zambetul pe buze, o sa fiu fericita si in trecerea spre nefiinta. Ma gandesc la moartea mea mai mult ca niciodata si asta ma face sa vreau sa traiesc in forta, cu brutalitate, epuizand viata, sa fiu sigura ca nu a ramas nici o picatura nebauta din marele pahar. Dar eu privesc totul ca pe o mare Aventura, chiar si ce vine dupa moarte.

Mi-e tare dor de Noua Zeelanda. Nici o tara nu se compara cu NZ, nici macar Norvegia, marea mea iubire.

Anul asta va fi despre munca multa si cu satisfactii, despre rochii, tocuri, stralucire, succes. Despre casa noastra care, iata, a prins contur. Simt atatea idei creative care mi se bulucesc in minte, vreau sa fac atat de multe lucruri. Mainile mele nu mai au astampar si astept… astept acel mic impuls ca sa dau viata.

Cumva eu traiesc marile momente din viata mea cu mare detasare. Asa a fost si cand am nascut, dupa un travaliu care a parut o vesnicie. Asa a parut si cand m-am maritat. Doar atunci cand sufar imi asum complet si deplin durerea si sunt gata sa ma ingrop sub ea. Oare in compozitia mea chimica suferinta detine procentul majoritar? Eu raman la parerea ca sunt alcatuita in cea mai mare parte din speranta.

Sigur ca sunt si temeri, dar ce-ar fi viata fara putina adrenalina? Promisiunea mea fata de mine este ca voi merge inainte in ciuda fricilor. Ca de exemplu, la ski. Nu o sa mai las teama sa ma paralizeze. Sau la volan. O sa imi dau voie sa simt teama, dar nu o voi mai lasa sa ma opreasca.

Am inteles bine de tot cat de multa nevoie am de frumusete, curatenie si liniste. Incepand de la a avea o masuta de toaleta, si pana la o casa spatioasa si neaglomerata, cu liniste si armonie. Am nevoie de haine frumoase, in care sa ma simt bine. Am nevoie sa imi ingrijesc trupul, care e templul meu. Am nevoie sa imi ingrijesc sufletul si mintea, care sunt gradina mea cea mai de pret. Am nevoie sa imi exersez muschiul memoriei. Dar cel mai mult am nevoie sa imi exersez muschiul dragostei, al bucuriei.

Sunt gata pentru orice urmeaza. 2018 o sa fie efervescent, cu mult entuziasm, creativitate, iubire. 2018 o sa fie despre impreuna, despre construit pas cu pas, cu gratie si inteligenta.

Advertisements

Sarbatori

December 25, 2017 § Leave a comment

Sarbatorile sunt un fel de test al rabdarii. Te uiti la celalalt cat de urat mananca sarmale (si cate sarmale intra in el…), copilul miauna, tie iti ruleaza zeci de ganduri pe fundal, oare soacra e multumita de cadou? Toate astea sunt normale. Ni se intampla tuturor. Acestea fiind spuse, sa va spun cum ma simt eu.

Fericita. In bula mea imperfecta, lucrurile sunt minunate. De ce? Pentru ca suntem, aici si acum. Suntem in viata, asa imperfecti. Eu ma simt tot mai capabila. Simt ca ma locuiesc tot mai mult, ca viata asta imi apartine. Cred ca ma maturizez. Ma uit in jur si vad cum cei dragi se duc. Incet, dar sigur. A fost anul in care mi-am vizitat bunica la cimitir si am inteles pentru prima oara in viata ce inseamna absenta.

Viata este despre a-ti saruta copilul pana ramaneti si tu, si el fara aer. Despre a face lucruri cu dragoste, despre a-I face pe ceilalti sa se simta iubiti. Sarbatorile astea sunt despre acceptare, despre zambit cu intelegere.

Si desigur, 2017 a fost un an exceptional, cel mai cel de pana acum. Dovada mica, pufoasa si umblatoare doarme chiar acum in patul nostru.

Where Am I?

You are currently viewing the archives for December, 2017 at .