Orasul meu

November 26, 2017 § Leave a comment

In seara asta am iesit sa ma plimb singura. Mersul dupa un cadou a fost doar un pretext ca sa imi limpezesc gandurile. Mergeam pe strada si adulmecam frigul, urmaream siluetele oamenilor  pierzandu-se prin ceata si ma gandeam la ale mele. Dintr-o data, un el si o ea au trecut pe langa mine razant. Tineri, nu mai mult de 16 ani, sprintari, subtiri. Indragostiti. El o tinea pe dupa mijloc, ea grabea pasul. El i-a furat o sarutare, ea parea ca nu se sinchiseste dar a raspuns apropiindu-si bratul de al lui.

Si mi-am amintit de noi doi. Anotimpurile pe care le-am impletit peste acest oras si pe care le credeam nemuritoare. Intr-un fel, noi doi nu mai suntem aceiasi oameni. Adolescentii aceia care se cautau febril, care traiau… cum sa spun? cu atata intensitate, atat de patimas… ei nu mai sunt. Dar orasul este plin de noi doi. Fiecare colt de strada imi aminteste de noi, zambesc gales vazand o anumita cafenea, zidul Bibliotecii, cate si mai cate… Imi aduc aminte cuvinte, priviri, atingeri, intamplari. Nu le voi uita niciodata.

Ce voiam sa spun? Am avut noroc sa imi pot creste dragostea din liceu peste ani, sa o dospesc la piept, sa nu ii dau drumul. Iar daca ar fi sa mor chiar si maine, as fi recunoscatoare ca mi s-a dat sansa sa fiu fericita. Nu doar ca sunt alaturi de omul vietii mele, dar am dat viata iubirii noastre printr-o fetita. Pe lumea asta, eu am fost neomeneste de fericita.

Advertisements

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!

November 9, 2017 § 2 Comments

Faptul ca ne nastem nu e un lucru necesar, e o intamplare. Dar faptul de a muri – acela da, e o necesitate. Prea putin putem influenta cand se va intampla asta.

Am aflat ieri ca una dintre colegele mele de la Londra, un inger de femeie a murit de cancer la creier, lasand in urma un sot si doi baietei absolut minunati. De altfel, eu am fost angajata acolo pentru ca ea urma sa intre in concediu de maternitate cu al doilea copilas. Am avut ocazia sa lucram impreuna cateva luni si… nu pot sa spun decat ca la 30 si ceva de ani, era esenta candorii, a feminitatii, a fragilitatii. Imi voi aminti mereu privirea ei grea de albastru, mainile ei fine care miroseau intotdeauna a curat si bunatatea ei absoluta. Heike nu mai e si acest fapt nu inceteaza sa ma uimeasca.

Cand am aflat, am scuturat din cap si mi s-a facut rau. Stiu ca voi uita ca ea nu mai e aici, asa cum uit mult prea multe lucruri esentiale. E si asta un blestem.

E o sansa ca suntem aici. Sansa asta ni se poate lua o r i c a n d, in cele mai brutale si urate moduri. Durerea e din oficiu in viata, pur si simplu se intampla si nu putem decat sa o acceptam. Dar ce face cu adevarat diferenta intre a trai viata ca si cum nu iti apartine si a ti-o asuma deplin e cultivarea iubirii – sub toate formele ei, atat timp cat suntem aici, in forma asta.

 

Ce nu le voi spune niciodata copiilor mei

November 7, 2017 § Leave a comment

Ma voi stradui foarte mult sa nu rostesc niciodata vorbele astea: ‘Cat m-am sacrificat eu pentru tine, si tu…!’

Sunt multe, foarte multe lucruri pe care le poti infige in inima copilului tau ca un pumnal. Dar cea de mai sus, pe langa ca mi se pare plina de rautate, mai are si un alt cusur: dovedeste superioritate. Cand nu mai stii ce sa ii spui copilului, ii scoti ochii cu ce ai facut tu pentru el.

Nimeni nu alege sa vina pe lume, decid altii pentru el. Si da, faptul ca tu decizi sa aduci o fiinta pe lume vine la pachet cu niste responsabilitati. Cea mai mare si importanta dintre ele este cea de a-ti iubi copilul si a-i asigura confort emotional. De a-l imbraca cu toata caldura ta, de a-l face sa se simta iubit, in siguranta, incurajat, acceptat. Faci totul… sau ar trebui sa faci totul neconditionat.

Vorbele astea pacatoase cu sacrificiul nu fac decat sa creeze aparenta unei obligatii. Copilul nu e acolo ca sa te simti tu iubit, ca sa iti plateasca niste datorii, sa iti panseze niste rani sau sa iti implineasca niste asteptari. Este o povara imensa sa astepti sa ti se raspunda la ‘sacrificiu’. E inceputul unei sclavii simbolice infinite si bolnavicioase.

Nimeni nu are de castigat. Tu nu te sacrifica pentru copilul tau si nu te astepta la recunoastere si glorie eterna din partea lui. Lucrurile cele mai frumoase se intampla in tacere, nu cu declamatii…

Ca de cand nu ne-am vazut…

October 25, 2017 § 3 Comments

Alaptam bebelusa si in gand, ideile imi zburau in zeci de directii: am sa scriu despre cat de fun e sa faci scoala de soferi la 31 de ani (am mixed feelings in legatura cu asta), despre cat de minunata mi se pare copila mea cu fiecare zi in care creste (serios, uneori simt cum imi plesneste inima de fericire si mandrie), dar in acelasi timp pot vorbi despre tendintele horror din moda (culottes… si mai rau, culottes de catifea? chiar nu flateaza orice silueta).

Dar mai bine sa scriu eu despre cum sa fii bine cu tine. Traversez o perioada mai buna decat oricand. Serios, zice si la horoscop ca Balantele au iesit dintr-o configuratie astrala proasta care a durat vreo 8 ani si sunt acum cel mai rasfatat semn zodiacal. Si daca ai parte de putina interventie divina (sesizati ironia, da?), cum faci sa o maximizezi? Cum faci sa te simti bine cu tine?

Cuvantul cheie aici este ‘faci’. Nu poti sa iti cresti stima de sine sau sa progresezi in vreo directie daca nu faci pasi concreti. Da, o spun eu, cea mai metafizica persoana pe care o cunosc. 🙂 Sa zicem ca… ti-ai propus de niste ani sa faci scoala de soferi.:) Te simti prost ca nu ai permis, te apasa, dar nu faci nimic in privinta asta. Ani de zile. Rusinea devine si mai adanca, dar tu o ingropi. Exista si consecinte pentru asta… Nu doar de ordin practic, dar si emotional. Stima de sine este sub nivelul marii.

Ca sa te simti bine cu tine trebuie sa actionezi concret in directia lucrurilor care conteaza pentru tine.

Mult timp nu am stiut ce inseamna sa iti fii cel mai bun prieten. Mi se parea o gluma proasta aceasta sintagma. Astazi, as spune asa: sa fii sincer cu tine si sa stii ce e cu adevarat important pentru tine; sa lupti ca sa iti vezi visul cu ochii; sa fii bland cu tine atunci cand gresesti, dar sa mergi plin de hotarare mai departe; sa sarbatoresti orice mic success; sa fii perseverent si tenace, orice ar fi.

A fi bine cu tine este o chestiune de exercitiu zilnic – asta e si o veste proasta, si una buna.

Va las cu un gand: do something today that your future self will thank you for.

[nu stiu cine a spus asta, stiti voi?]

Esentialul

September 9, 2017 § 5 Comments

In chiar acest moment, din dormitor se aud doua sforaituri: al lui si al ei. Caci da, barbatul si copilul meu dorm, fiecare in lumea si pe limba lui. Iar eu m-am strecurat afara din asternuturi ca sa scriu ‘pe hartie’ ceea ce scriu in gand de atat de multe ori: Doamne, ce bine e! Ce bine e cu ei!

Sigur, asta vine dupa ce m-am rastit la el ca face prea mult zgomot si trezeste infanta. Si dupa ce mi-am dat ochii peste cap caci ea vrea sa suga pentruamiaoara. Dar totusi… ce bine e cu ei! Cata bucurie si recunostinta. Alaturi de ea, oricat de mica ar fi ora la care ma trezeste dimineata, pot zambi laaaaaaaarg.

Sunt multe de spus… multe. Sigur ca era bine si inainte, era bine de una singura si era bine in doi. Dar triunghiul asta plin de amor e perfect.

Ce altceva se mai intampla cu mine si in viata mea? Ei bine, abia astept sa fiu din nou in rochii si pe tocuri. Mai e putin pana ma intorc la birou si sunt plina de pofta. Citesc mult, mai mult decat am facut-o in toti acesti ani.Mustesc de idei, pe care am inceput sa le notez cu constiinciozitate. Coc mult, fac fel de fel de prajituri si mancaruri. Si-mi imaginez ziua in care ii voi avea pe toti ai mei adunati la aceeasi masa, bucurandu-se de bucatele pe care le-am pregatit cu toata dragostea si energia.

Fac planuri, da. Dar mai mult ca niciodata traiesc minutul, clipa. Multumesc Cerului ca m-a inzestrat cu o memorie asa buna – nu voi uita niciodata scene, momente intre mine si fiica mea, intre noi trei. Esentialul e asta: sa fim sanatosi si sa ne iubim.

Noapte buna!

M-am intors?!

July 27, 2017 § 8 Comments

Ei, inca nu m-am intors in plina forta. Zilele se rostogolesc repede, pline de intelesuri, asteptari, mirari. Ma uit cum copila mea se schimba de la o zi la alta… ce zic eu? uneori mi se pare ca se schimba de la o ora la alta.Ma uit si inauntrul meu si vad cum parca ma adancesc. Ma simt alta – mai inteleapta, mai rabdatoare, mult mai puternica. Pe exterior, ma simt bine si lumea spune ca arat mai bine ca niciodata. Adevarul e ca tocmai in zilele mele proaste imi *impun* sa ma ajut mai abitir: haine frumoase, in care sa ma simt bine, putin machiaj, o mancare ce ma hraneste si nu doar ma umple, ganduri bune. Si energia vine la loc. Nu am de ce sa ma plang: am un copil sanatos, un sot care ne iubeste pe amandoua si crestem incredibil de frumos toti trei. De cele mai multe ori e liniste si pace, laptele curge… curge mult si bine. La fel si gandurile mele.

Ce am invatat lunile astea:

  1. La fel ca orice alt lucru in viata, a fi parinte este o chestiune profund unica si personala. Asa ca am eliminat rand pe rand tot ceea ce auzisem, internalizem, luasem de buna din experientele altor parinti. Majoritatea erau chestii toxice, oricum.
  2. A fi organizat este o arta care te va duce departe. Ca o fi personalitatea mea, sau educatia, sau jobul – nu stiu – cert e ca am fost mereu o fire organizata (‘militaroasa’, ar spune unii). Dar habar nu am avut cat de mult ma va ajuta aceasta trasatura sa razbat in noul meu rol de mama. Imi organizez lucrurile din timp, mi le scriu pe foaie, mi le ordonez in cap si trec la treaba (de cele mai multe ori, ca sunt si zile in care ma simt ca o sina peste care a trecut de nenumarate ori trenul).
  3. Multi-taskingul ajuta. Alaptez, mananc eu insami, dau un mesaj si cu piciorul trag inspre mine paturica lui bebe. Da, imi folosesc la maximum mainile, picioarele si creierul in acelasi timp. 🙂
  4. Totul trece. Minutele alea cand esti afara cu copilul. Copilul obosit si poate flamand, cu siguranta iritat. Esti departe de casa, doar tu, caruciorul si copilul si-n timp ce din bratele tale pline se aud urlete, tie iti vine sa le lasi pe toate balta si sa pleci unde oi vedea cu ochii. Trece.
  5. Ai incredere in copil! Copilul nu e dusmanul, nici un terorist care urmareste sa te extermine. Copilul trece printr-un proces extrem de complex de invatare, si asta vine cu multe provocari. E important sa fii in acelasi ritm cu copilul, sa il asculti pe el si sa te asculti pe tine si sa te relaxezi pe cat posibil.
  6. Nu sunt doar mama. Da, imi place la nebunie noul meu rol si sunt foarte recunoscatoare. Cu toate astea, astept sa ma intorc la serviciu si mi-am propus niste obiective profesionale. Citesc in continuare (poate mai mult decat inainte). Imi plac hainele (si imi descopar un nou stil, noi resurse de creativitate). Sunt femeie. De fapt, sunt un om care are nevoi si dorinte ce nu au legatura cu bebelusul. Datoria mea este sa ma ascult si sa imi implinesc pe cat posibil aceste nevoi si aspiratii.

Dupa aceste cateva luni, ma simt mai matura, mai lucida, mai ancorata in realitate (dar si in magia posibilitatilor). Ma simt mai plina de viata, mai ambitioasa si tandra decat am fost vreodata. A fi mama m-a facut sa imi imping motoarele la turatie maxima…

 

O vara altfel

June 25, 2017 § 2 Comments

In multe feluri, vara asta e altfel. Diminetile incep cu niste picioruse care se zbat frenetic pe cearceaf langa mine si continua cu lapte, mult lapte. Mereu am avut impresia ca fericirea depinde de acceptarea situatiei in care te afli. Dar ce te faci cand tu vrei mai multe realitati deodata?

Pe de o parte, iti place sa mangai piele fina de bebelus si sa iti afunzi nasul in ceafa lui. Pe de alta parte,vrei prin magazine, sa mangai tesaturi fine. Iar magazinele sa fie, de preferinta, in locatii neobisnuite: San Sebastian, Barcelona, Kefalonia, Viscri. Dupa-amiezele sunt pline de scutece, ceea ce e OK, doar ca tu ai vrea si niste intalniri pe acolo. Intalniri din acelea cu agenda, to do’s, conflicte si intrebari. Imi doresc sa fiu cu copilul meu, dar in acelasi timp imi doresc sa plec. Nu ma deranjeaza cand vad ca am patat si rochia asta de lapte, dar pe de alta parte imi mangai mai des decat inainte pantofii cu tocuri si rochiile pana la genunchi, in culori business.

Cred ca ma descurc bine la treaba asta cu mamicia, dar un pic de positive reinforcement  din partea *altora* nu ar strica. Si nici un pic mai multa apreciere si rasfat. Pentru prima oara in viata mea, simt nevoia sa fiu rasfata si cadorisita fara nici un fel de second thought.

O sa treaca si vara asta, asa cum au trecut si altele. Probabil ca o sa iesim din ea cu primul dintisor (ea) si cu un stoc formidabil de energie si idei (eu). Sper doar ca in cele din urma imi voi gasi locul, ACEL loc. Deocamdata gravitez cu sanii plini de lapte pe o orbita mult prea bine cunoscuta.