Viata la (aproape) 30 de ani si planuri de viitor

Peste cateva zile implinesc 30 de ani. Tot ce pot sa spun este ca eu ma simt din ce in ce mai bine in pielea mea, in viata mea. Invat (desi nu e greu) sa fac mai multe pentru mine ca sa pot face mai bine pentru altii. Am inteles intr-un sfarsit ca resursele mele sunt regenerabile doar daca imi iau, regulat, timp pentru mine insami fara – si asta e cel mai important – a ma simti vinovata.

Nu, nu mi-e frica de batranete. Nu mi-e teama de boala, pentru ca iau masuri de pe acum sa ma asigur ca voi fi OK. Nu mi-e teama de singuratate, caci ma impac bine cu mine insami si am un partener grozav: sotul si tatal viitorilor mei copii. Nu mi-e teama nici de riduri si nici ca nu voi mai fi ‘relevanta’. 🙂 Lipsurile nici atat nu ma inspaimanta: gestionez la fel de bine si abundenta, si absenta ei.

Nu imi propun sa fiu cea mai buna mama din lume. Si in general nu imi mai propun sa fiu ‘cea mai buna’ pe nici un plan. Asta nu inseamna ca am devenit auto-suficienta, ci doar ca incerc sa nu mai caut validare externa. Imi propun sa iubesc mult si sa fac bine ceea ce fac. Nu sunt responsabila pentru ceea ce se intampla mai departe si nu controlez universul. 🙂

Si desi viata mea arata in acest moment perfect si pe cale de a deveni si-mai-perfecta, stiu ca totul se poate schimba intr-o clipa sau intr-o succesiune de zile fatidice: pot avea un accident ingrozitor, sau sotul sa isi gaseasca alta iubita, sau familia noastra sa treaca printr-o mare trauma – scenariile sunt infinite. Dar eu ma voi ridica de fiecare data, orice ar fi. Sa cazi este permis. Sa ramai intins pe jos nu este o optiune – asta e singura mea certitudine, restul sunt binecuvantari. 🙂

Sigur ca am foarte clar trasate cateva obiective pentru anii ce urmeaza, decada ’30-’40 va fi cel putin interesanta. Dar sunt foarte optimista, increzatoare si mult, mult mai relaxata! 🙂