Pentru o viata sanatoasa, o salata pe zi

February 6, 2017 § 6 Comments

2

Spuneam aici ca anul acesta vreau sa fac schimbari mici si sustenabile. Miza este pe termen lung, dar actiunile sunt unele zilnice, caci pic cu pic se face mult. Cred ca pentru a reusi sa ducem la indeplinire un plan ambitios este nevoie sa ne concentram strict pe ceea ce este in fata noastra, pe urmatorul pas.

Am impartit obiectivul meu de a trai sanatos in patru departamente: hrana sanatoasa, miscare regulata, somn suficient si liniste in minte si suflet.

6

Astazi as vrea sa vorbesc despre ce inseamna pentru mine hrana sanatoasa. Dupa ce am cochetat cu tot felul de trenduri si perspective, am ajuns la concluzia ca mai simplu este cel mai bine. Asadar, imi propun o salata de legume si un fruct pe zi, hrana cat de cat neprocesata si locala si portii rezonabile.

4

Dar sa vorbim despre preferata mea: o salata pe zi. Cred ca e oportunitatea noastra sa fim creative: cu fel de fel de legume si frunze, seminte, surse de protein, salata trebuie sa fie acea masa gustoasa, sanatoasa, colorata. Mie imi place sa amestec texturi, sa am mereu altceva in farfurie. Si de cand imi fotografiez salatele, parca provocarea sa incropesc ceva de Doamne ajuta e si mai mare.

3

Doar cateva idei: salata de radacinoase sau de legume de sezon, cu frunze de cicoare sau rucola, doar legume crude sau amestec de crud-copt, quinoa sau orez brun, naut sau linte sau fasole, pui sau curcan sau peste sau bucati de friptura de porc, ou fiert sau ou ochi, branza de capra sau telemea, seminte de floarea soarelui sau de dovleac sau de susan sau de canepa, capere sau castraveciori murati… si lista poate continua ad infinitum.

1

Asa ca va provoc sa imi spuneti care e salata voastra preferata. Daca aveti si poze, trimiteti-le si le adaugam la colectie. Hai sa facem ca 2017 sa fie anul #osalatapezi.

Show must go on

February 4, 2017 § 4 Comments

Ca un facut, evenimentele din zilele astea au tinut sa imi reaminteasca ce greu este sa privesti totul cu detasare, asa cum scriam in insemnarea anterioara… Sunt foarte multe lucruri care ma revolta, iar eu sunt o luptatoare prin definitie. Cred ca intr-o viata anterioara am fost leoaica, altfel nu-mi explic de unde incredibila energie pe care o simt cand vine vorba despre proteste, alegerile importante pe care le fac unele persoane, starea lor de sanatate etc…

Pe de alta parte, suferinta e proportionala cu lupta. Sunt plina de energie, focul din mine arde puternic, dar sunt si trista, dezamagita, speriata, dezgustata, socata. Scriu toate astea acum pentru ca e foarte important sa poti numi emotiile care te incearca, asta le mai reduce din putere si impact. Deci da, sunt suparata. Dar nu pot ramane asa pentru mult timp.

Cu un ochi plang, cu altul scanez ce e in raza mea vizuala. Evaluez optiuni, adun ramasite, imi bat ideile cap in cap si gasesc in mine resurse nebanuite de energie, motivatie, putere. Asta e calitatea-defectul meu suprem: nu prea stiu cand sa renunt. Intr-o singura situatie din viata mea pot spune cu mana pe inima ca am renuntat la o relatie cu un om pentru ca imi pierdusem speranta. In rest… lupt!

Da, sunt optimista si am un rezervor din care tot scot speranta mereu si mereu. Dar cred ca cea mai mare lectie pe care eu inca o invat este aceea ca nu poti controla niciodata ce fac altii. Niciodata. Ar fi minunat sa inteleg o data pentru totdeauna ca nu poti obliga pe nimeni sa faca nimic, uneori nici un fel de argument sau abordare nu conteaza, iar asta face parte din absurdul vietii. Vreau sa continui pe drumul meu, sa fac ce depinde de mine, dar fara a mai avea asteptari sau a mai face proiectii despre cum ar trebui sa stea lucrurile si ce trebuie sa faca altii.

Asta e tema mea pentru urmatoarele cateva luni, la asta vreau sa lucrez. Si poate atunci va veni si detasarea. 🙂

O alta perspectiva asupra vietii

February 2, 2017 § 7 Comments

Imi imaginam ca stateam pe marginea unui rau si priveam apa alunecand la vale. Cand mai involburata, cand mai linistita, ai fi zis ca nici nu e aceeasi apa. Totul depinde de matca, mi-am spus, uneori apa trece peste bolovani mari si apoi se varsa furioasa la vale, alteori clipoceste linistit si vesel, macinand necontenit tot ce gaseste in calea ei.

E ceva fascinant si absolut linistitor in a privi un rau, as putea face asta multe ore in sir fara sa ma plictisesc. Si asta pentru ca imi vad viata alunecand odata cu apa aceea. ‘Totul curge, nimic nu ramane neschimbat’, spunea Heraclit.

Si atunci de ce ramanem blocati? De ce ne agatam de tot felul de idealuri si asteptari? De aici de unde stau, de pe malul raului, inteleg ca nu am control asupra nimanui, ca nu pot opri sau modifica cursul unui alt fir de apa. Fiecare isi vede de alunecarea lui la vale. 🙂

Cand imi dau voie sa simt asta cu adevarat, ma cuprinde un sentiment de pace si acceptare. Intr-un fel, oricat de groaznic ar suna, totul este asa cum ar trebui sa fie. Vestea buna este ca nu ramai prea mult in acelasi loc. Vestea proasta este ca nu ramai prea mult in acelasi loc. 🙂 Nimic nu dureaza o vesnicie – nici durerea, nici fericirea.

Trebuie ‘doar’ sa ne amintim mereu ca suntem o apa care curge necontenit si deci, desi lasam o amprenta peste tot pe unde trecem, totul dureaza doar o clipa, iar atasamentul este o iluzie…

Pay now, play later! Why personal discipline saves the day

February 1, 2017 § Leave a comment

So let’s say you’re setting yourself some ambitious goals. How do you make sure you’re also not setting yourself up for failure? What strategies can you put in place to maximize your chances of achieving your goals?

First, I think we all need to accept that we, humans, are pleasure-seeking beings. We love comfort, routine and feeling good. We hate going out of our comfort zone, trying harder, enduring pain. Yet nothing notable can occur without some kind of effort. I love to say this to a lot of my clients: the more uncomfortable you feel now, the better you will feel later.

Which brings me to one of my strongest beliefs: pay now, play later! Do the difficult thing now and have a great time afterwards.

My second principle is: if you don’t do this, the pleasure you are enjoying now, while procrastinating, is only half of what you could have enjoyed had you tackled the urgent stuff first. And why would you want to settle for less?

The trick to make it happen

Not only do humans seek pleasure, but we are also wired to seek rewards. When you do the thing you’ve been dreading, then the pleasure you reap is double: it’s the pride and satisfaction of knowing you got through with it, as well as the pleasure derived from the reward itself. Makes sense?

I found it very effective to condition myself in the following way: when you will have done…., then you will….

When you will have responded to that nasty email, then you will watch the youtube video.

When you will have cleaned the flat, then you will enjoy your cup of coffee.

When you will have jogged 10k, then you will buy yourself that face cream.

I’m sure you got the drift. The idea is to set very simple rules for yourself and follow them. So next time you’re dreading something, condition yourself to only move on to the next best thing once you have swallowed the proverbial frog.

If you try this I’d love for you let me know how this worked for you!

Will you be my coach?

January 31, 2017 § Leave a comment

Am avut in dimineata asta o sesiune de feedback pe marginea unui raport 360. Raportul nu arata deloc grozav, feedback-ul era in mare parte negativ si ‘subiectul’ meu lua rand cu rand sau rezultat cu rezultat si imi explica de ce e gresit sau contradictoriu. Asta este o reteta pentru dezastru de cele mai multe ori: eu imi pierd timpul si participantul pleaca din sesiunea noastra frustrat, cu gandul sa se razbune pe cei care i-au dat feedback negativ. 🙂 Nimeni nu castiga din povestea asta.

Am mai spus-o si cu alte ocazii: urasc sa simt ca imi pierd timpul si ca nu am impactul pe care as vrea sa il am, sau ca oamenii cu care lucrez nu sunt dispusi sa go the extra mile. Si de data asta am renuntat la ‘political correctness’ si limitele impuse de rolul meu si i-am spus omului ce vedeam eu de fapt in raportul lui, si care este the bottom line.

Rezultatul? A rezonat instantaneu si am simtit ca vorbele mele vin ca o eliberare pentru el. Apoi m-a intrebat daca vreau sa fiu coachul lui. Iar eu am zis ‘da’. 🙂

Asa ca lectia este: cand simtiti ceva foarte puternic, fiti sinceri si vorbiti deschis. Cu blandete, dar in acelasi timp ferm. In munca voastra, e important sa stiti cine sunteti si sa va respectati valorile. Nu va pierdeti timpul si nu il irositi nici pe al altora cu platitudini si falsitati. Sentimentul cel mai toxic e cand seara ne spunem ‘ahh, ce bine ca am scapat si de ziua asta!’. Traiti fara teama. Pentru ca yolo 🙂 – you only live once.

Salata ‘oua in cuib’

January 30, 2017 § 1 Comment

De cand mi-am propus sa am mai multa grija de sanatatea mea am devenit mult mai inventiva cu salatele. Desi legumele gustoase sunt mai greu de gasit in aceasta perioada, cred ca ma descurc foarte bine cu ce am la dispozitie.

Salatele de iarna sunt mai consistente decat cele pe care le mananc vara, dar nu mai putin gustoase. Cea de fata a fost o improvizatie: pur si simplu m-am uitat ce mai e bun prin frigider si am inventat ceva.

sal1

Salata ‘cuib de oua’

2 oua fierte (ideal ar fi ca ouale sa fie de tara)

3 linguri iaurt

1 castravete murat

1 lingura capere

Frunze verzi – eu am avut rucola

1 ardei rosu

1 cartof mic, fiert

1 felie de avocado

40g branza

Cum se face:

Nimic mai simplu! Fierbem ouale tari, le scobim, iar galbenusurile le amestecam cu iaurt, capere si castravetele murat taiat marunt. Apoi umplem ouale cu aceasta pasta.

Aranjam pe o farfurie frunzele de ruccola si celelalte legume, taiem cartoful si presaram branza. Peste acest cuib vor trona ouale. 🙂 De ulei sau otet nu mai este nevoie, eventual turnati pasta de iaurt cu galbenus care va mai ramane.

Va garantez ca salata aceasta este satioasa si extraordinar de gustoasa. Unde mai pui ca puteti jongla cu legumele din ‘cuib’ asa cum vreti! 🙂

sal2

Cui ii e teama de zilele de duminica?

January 27, 2017 § 3 Comments

Cunosc multi oameni pentru care duminica nu e decat ‘acea zi inainte de odioasa Luni’. 🙂 Pana mai ieri, eram unul dintre ei. Pentru mine, multe duminici au avut acelasi pattern. Cand eram la scoala, duminica insemna teme, exercitii in plus, stresat, treaba multa. Ani mai tarziu, duminica era despre lucrat si pregatit pentru saptamana urmatoare, facut mancare pentru cel care ramanea acasa, organizat bagaje si multa anxietate.

Dar zilele acelea au trecut si am realizat cat de pretioase sunt duminicile. Acele zile in care magazinele sunt inchise 🙂 – cel putin in aceasta parte a lumii unde locuiesc, deci tentatia consumerista e 0. Duminicile au ritmul pe care vrem noi sa il imprimam.

Duminica de liniste si pace: poate mers la biserica, sau trezit tarziu si lenevit in pat cu ochii pe pereti. Un brunch delicios si o plimbare in parc. Dupa-amiaza, o cafea cu cea mai buna prietena sau o ciocolata calda pe canapea, in compania unei carti. O seara linistita cu un film si mers la culcare devreme.

Duminica activa: trezit dis de dimineata, sport atunci cand lumea inca doarme (ce placere!) si apoi mici proiecte de curatenie in casa. Gatit ceva bun si sanatos pentru urmatoarele doua-trei zile.  Seara cadem rapusi de oboseala, dar multumiti.

Duminica de studiu: Cateva ore acordate unui proiect important, care ne solicita mult si pentru care avem nevoie de multe ore de munca neintrerupta. O duminica petrecuta la masa de scris, cu pix-caiet-ceasca de cafea.

Duminica in familie: O excursie cu familia la munte, jucat ore intregi cu copiii, gatit impreuna si un somn dulce dupa-amiaza.

Si tot asa. Ideea e ca atunci cand duminica ne sperie, e pentru ca proiectam mult in viitor, fabricam griji cu multa maiestrie, ne imaginam scenarii dezastruoase, ne umplem de frustrari (‘de ce eu? de ce mie? cu ce am gresit?’) si ignoram cu gratie ceea ce se afla sub ochii nostri: o multime de posibilitati.

Vestea buna este ca avem mereu libertatea de a alege cum vrem sa arate zilele noastre.

Ca sa ne asiguram ca duminica este pe gustul nostru, am putea sa:

  • Ne gandim bine de ce avem nevoie. Odihna? Organizare? Studiu? Completati urmatoarea propozitie: ‘La sfarsitul acestei zile voi fi fericit(a) daca…’ Voi stiti cel mai bine cum functionati: cu o trezire la ora 7, inaintea tuturor din casa, sau un somn lung pana la 11?
  • Ne scriem planul pe o foaie de hartie. Da, daca scriu ca o sa merg la yoga sunt sanse mult mai mari sa fac asta decat daca doar m-as gandi la aceasta posibilitate. Din nou, totul depinde de disciplina personala, dar nu uitati ca tuturor ne place sa bifam lucruri pe o lista. 🙂
  • Ne onoram promisiunile. Nimic nu e mai frustrant decat sa ne dorim lucruri si sa nu le punem in aplicare.
  • Ne facem planul de bataie pentru saptamana care urmeaza. Anticipam intalniri importante si alte lucruri pe care trebuie neaparat sa le bifam si sa ne organizam calendarul in consecinta. Asta este de fapt puterea anticiparii: sa facem tot ce putem ca sa ne simtim stapani pe situatie.

Zilele de duminica sunt sansa noastra sa luam o pauza si sa ‘re-calculam traseul’, la fel ca un GPS. 🙂

Pentru tine cum arata duminica ideala? Care sunt barierele in a face ca duminica sa fie asa cum vrei tu?

Rum and Coca Cola sau despre placeri vinovate

January 26, 2017 § 4 Comments

Cred ca trebuie sa mentionez din capul locului ca in aceste luni de cand suntem doua intr-una nu m-am atins de rom. 🙂 Dar pentru mine amestecul rom-Coca Cola are ceva magic si este simbolul placerilor frivole. Si acum sa vedem… ce inseamna pentru mine rasfat?

  • Ciocolata calda. Sa fie catifelata, cremoasa, groasa. Cred ca pot trece luni de zile pana sa imi aduc aminte de ea, dar apoi ma loveste o pofta imensa de bautura asta magica. In vacanta ce tocmai a trecut am devorat o ciocolata calda absolut extraordinara intr-un local din Bucuresti. Cred ca era de la Julius Meinl si era atat de groasa ca am mancat-o cu lingurita (amidonul, bate-l vina). Acum sunt in cautare de alte branduri bune.
  • Dimineti tarzii cu cafea si ceva bun in pat. Sper ca E. nu citeste acum, pentru ca el e total impotriva consumului de… orice in afara perimetrului bucatariei. 🙂 Sambata sau duminica imi place sa ma rasfat in pat citind diverse, alaturi de o licoare magica. Imi place sa mananc paine prajita cu unt si branza sau un ou fiert, sau iaurt cu miere si fructe.
  • Uneori, ador sa trag chiulul. Da, ati citit bine. In 99% din situatii sunt extrem de serioasa si responsabila, dar uneori pur si simplu nu am chef. Si atunci imi permit mici derapaje. Imi permit sa aman chestii, sa plec, sa ma duc intr-un magazin sau o cafenea si sa nu ma intereseze.
  • Imi place ca uneori sa pierd notiunea timpului. In mod normal, sunt foarte organizata, functionez dupa liste scrise si mentale, imi place sa fiu productiva. Doar ca am nevoie si de pauze. Si-atunci ma culcusesc in pat sau pe canapea cu o carte, sau ma plimb aiurea prin padure sau prin magazine.
  • Imi plac sandvisurile calde. Da, antiteza mancarii sanatoase. Dar uneori e nevoie si de altceva decat supa si salata. 🙂
  • Imi plac pantofii. Mult de tot. Sa fie cu toc, sexy, sa iti produca o emotie. Eu ma simt extraordinar atunci cand port pantofi frumosi, curati, eleganti.
  • Din aceeasi gama ca mai sus, imi plac rochiile. Daca as putea, as purta numai rochii si fuste. Ah, si ciorapii cu model interesant imi plac.
  • Ador sa se joace cineva cu parul meu. Imi place sa mi se faca masaj pe cap, ma relaxeaza nespus. Imi plac tratamentele cosmetice.
  • Imi plac mult de tot agendele si obiectele de papetarie. Peste tot unde calatoresc sunt foarte atenta sa plec cu o agenda speciala, eventual un pix interesant.
  • Diminetile de duminica la cafenea cu prietenele mele imi dau o stare de bine extraordinara. Vorbim cu orele si nici nu ne dam seama cand s-a facut deja ora pranzului…
  • Imi plac palariile, mi se pare ca adauga o nota de eleganta si rafinament unei tinute.

O sa mai adaug la lista de sus cand imi aduc aminte. Dar pana atunci va invit pe voi sa imi spuneti: ce placeri vinovate, frivole aveti? 🙂

Ganduri de viitoare mama

January 25, 2017 § 3 Comments

* Din categoria celor care se pot spune public. 🙂

Oare va fi chiar asa cumplit cum zice toata lumea? 🙂

Cum o sa supravietuiesc nesomnului? Eu chiar sunt omul care are nevoie de somn sau se transforma intr-un monstru. 🙂

O sa pot alapta? O sa fie nasterea chiar atat de oribila? Oare nu as putea face ceva astfel incat sa fie rapid si usor, chiar daca voi naste natural? 🙂

Oare imi voi reveni la formele initiale rapid sau va fi greu? O sa ma simt normal in capul meu sau nu o sa ma mai recunosc?

O sa am timp de o manichiura, macar o data pe luna? Imi trebuie tare mult o ora pentru mine, cand si cand.

O sa mai pot citi o carte normala? O sa fie timp pentru asta?

Sotul meu o sa ma mai vada ca pe o femeie de care e atras, sau doar ca pe mama copilului lui?

Cum o sa ne descurcam cu mancarea? O sa cada asta in totalitate pe mine? Oare sotul meu si tatal bebelusei o sa fie acolo langa noi sau un pic mai detasat?

O sa simt nevoia sa ma intorc repejor la birou sau o sa fiu fericita ca pot petrece timp cu bebelusa?

Ce voi face cand voi simti ca vreau sa imi iau lumea in cap? 🙂

De fapt, o sa imi placa viata asta noua sau o sa regret ca ‘m-am grabit’?

Va rog, nu dati cu rosii, am asternut aici cate ceva din ceea ce ma framanta. La mine a inceput sezonul indoielilor si anxietatilor si ma ajuta sa scot din mine tot ceea ce ma obsedeaza. Da, stiu ca la final va fi bine, dar si acest ‘bine’ are o mie de nuante…

Cum am invatat sa nu imi mai cer scuze

January 21, 2017 § 7 Comments

Am fost educata sa muncesc pana imi sar capacele, sa fiu independenta, corecta si… modesta. Ati observat cum oamenii modesti muncesc de doua-trei ori mai mult decat cei care isi cunosc foarte bine valoarea si nu ezita sa se auto-promoveze?

Sindromul impostorului

E atunci cand ai impresia ca nu meriti deloc ceea ce ai. Cand crezi ca de fapt esti un impostor care a ajuns unde a ajuns printr-o lovitura a sortii si noroc nebun si ti-e teama ca mai devreme sau mai tarziu, toti vor realiza ca esti de fapt incompetent si mincinos.

Nu cred ca trebuie sa va mai spun ca pentru a compensa ceea ce ei considera ‘realitate’, oamenii care sufera de sindromul impostorului depun eforturi considerabile la serviciu (la fel si in viata privata). Sunt genul de oameni care nu isi asuma meritele, care nu cer nimic, care isi ingroapa frustrarile sub un munte de tacere. Atunci cand compania o duce prost, sunt primii care tremura crezand ca vor fi concediati. Cand compania o duce bine, sunt ultimii care cer o promovare sau marire de salariu.

Categoria cea mai afectata de sindromul impostorului sunt… femeile. Va surprinde?

Atunci cand iti ceri scuze, again and again

Acum patru ani si jumatate mi-a fost oferit ‘jobul vietii’. Si chiar a fost jobul vietii, pentru ca am invatat enorm atat in privinta meseriei in sine, cat si in privinta relatiilor dintre oameni. Odata cu acest job am inceput sa deschid ochii cu adevarat si sa fiu mai putin naiva si credula.

Ma simteam norocoasa 🙂 ca mi s-a oferit aceasta oportunitate extraordinara si am muncit cat mi s-a cerut si inca de trei ori pe atat. De fiecare data cand lucrurile nu mergeau perfect, luam totul asupra mea (chiar daca nu era responsabilitatea mea absolut deloc) si sufeream enorm. Inima mea si viata mea apartineau acestui job. 🙂

Dar mai mult decat orice, imi era teama. Imi era teama sa nu dezamagesc, sa nu supar, sa nu fiu ‘the bad girl’. Stiti ce mi-a spus sefa mea de atunci? ‘Your biggest problem is that you want to make everyone happy’. Oh, si cata dreptate avea… Desi ea insasi profita enorm de pe urma acestei trasaturi ale mele. 🙂

Aveam un client extrem, dar extrem de dificil pe vremea aceea. Omul aducea o gramada de bani firmei noastre, dar era de o calitate morala foarte joasa, unde mai pui incompetent… Am inghitit multe din partea lui si am considerat ca e normal. Pana la urma, a face compromisuri de dragul de a pastra relatii armonioase cu clientul era prioritatea 0, nu?

Imi incepeam unele emailuri cu ‘I apologise profusely for this, however…’ Dupa care scriam cum vom face noi eforturi supra-omenesti sa compensam si reparam. Desigur, proiectul acela a fost unul dintre cele mai profitabile din firma noastra. Dar astazi as proceda cu totul si cu totul altfel.

Cum am renuntat la a-mi cere scuze

Intr-un final, am acceptat ca ceea ce faceam, persoana care eram era in profunda antiteza cu valorile mele. Nu mai cred, asa cum o faceam odata, ca oamenii ar trebui sa fie corecti si printre noi zboara inorogi, insa una dintre valorile mele fundamentale ramane respectul – cred cu tarie ca ne datoram noua insine si celorlalti respect. Astazi imi cunosc limitele mult mai bine si sunt mai capabila sa le impun in relatiile cu ceilalti.

Si nu doar atat: astazi sunt mult mai constienta de ce si cat valorez. Am invatat ca exista o diferenta intre a fi respectuos si umil. Ca a fi impaciuitor si ‘amabil’ nu ii face pe altii sa te respecte mai mult, ci dimpotriva. Am invatat ca e esential sa fii ferm si sigur pe tine. Nu este vorba de ego, ci despre a fi corect fata de tine insuti, a-ti cunoaste valoarea si a ti-o asuma in totalitate.

A durat ceva sa ajung aici si mai e mult pana departe. Dar astazi nu mai sunt atat de usor impresionabila si intimidata, ci ma simt mult mai stapana pe mine insami si mai matura. Invat sa raspund calm, dar ferm si… cel mai important lucru este ca nu mai tin mortis sa fiu placuta de toata lumea.

Este atat de eliberator sa nu mai vrei sa fii ‘the good girl’! Presiunea si stresul se disipa si ma pot concentra pe a-mi face treaba foarte bine si pe a-mi asuma cu echilibru si seninatate efortul, meritele, greselile si lectiile invatate.

Astazi nu-mi mai cer scuze pentru ceea ce nu sunt, nu mai cred ca nu merit si ca sunt inferioara. Astazi invat sa ma bucur din plin si sa-mi asum ce sunt si ce pot!