Cum am invatat sa nu imi mai cer scuze

January 21, 2017 § 7 Comments

Am fost educata sa muncesc pana imi sar capacele, sa fiu independenta, corecta si… modesta. Ati observat cum oamenii modesti muncesc de doua-trei ori mai mult decat cei care isi cunosc foarte bine valoarea si nu ezita sa se auto-promoveze?

Sindromul impostorului

E atunci cand ai impresia ca nu meriti deloc ceea ce ai. Cand crezi ca de fapt esti un impostor care a ajuns unde a ajuns printr-o lovitura a sortii si noroc nebun si ti-e teama ca mai devreme sau mai tarziu, toti vor realiza ca esti de fapt incompetent si mincinos.

Nu cred ca trebuie sa va mai spun ca pentru a compensa ceea ce ei considera ‘realitate’, oamenii care sufera de sindromul impostorului depun eforturi considerabile la serviciu (la fel si in viata privata). Sunt genul de oameni care nu isi asuma meritele, care nu cer nimic, care isi ingroapa frustrarile sub un munte de tacere. Atunci cand compania o duce prost, sunt primii care tremura crezand ca vor fi concediati. Cand compania o duce bine, sunt ultimii care cer o promovare sau marire de salariu.

Categoria cea mai afectata de sindromul impostorului sunt… femeile. Va surprinde?

Atunci cand iti ceri scuze, again and again

Acum patru ani si jumatate mi-a fost oferit ‘jobul vietii’. Si chiar a fost jobul vietii, pentru ca am invatat enorm atat in privinta meseriei in sine, cat si in privinta relatiilor dintre oameni. Odata cu acest job am inceput sa deschid ochii cu adevarat si sa fiu mai putin naiva si credula.

Ma simteam norocoasa 🙂 ca mi s-a oferit aceasta oportunitate extraordinara si am muncit cat mi s-a cerut si inca de trei ori pe atat. De fiecare data cand lucrurile nu mergeau perfect, luam totul asupra mea (chiar daca nu era responsabilitatea mea absolut deloc) si sufeream enorm. Inima mea si viata mea apartineau acestui job. 🙂

Dar mai mult decat orice, imi era teama. Imi era teama sa nu dezamagesc, sa nu supar, sa nu fiu ‘the bad girl’. Stiti ce mi-a spus sefa mea de atunci? ‘Your biggest problem is that you want to make everyone happy’. Oh, si cata dreptate avea… Desi ea insasi profita enorm de pe urma acestei trasaturi ale mele. 🙂

Aveam un client extrem, dar extrem de dificil pe vremea aceea. Omul aducea o gramada de bani firmei noastre, dar era de o calitate morala foarte joasa, unde mai pui incompetent… Am inghitit multe din partea lui si am considerat ca e normal. Pana la urma, a face compromisuri de dragul de a pastra relatii armonioase cu clientul era prioritatea 0, nu?

Imi incepeam unele emailuri cu ‘I apologise profusely for this, however…’ Dupa care scriam cum vom face noi eforturi supra-omenesti sa compensam si reparam. Desigur, proiectul acela a fost unul dintre cele mai profitabile din firma noastra. Dar astazi as proceda cu totul si cu totul altfel.

Cum am renuntat la a-mi cere scuze

Intr-un final, am acceptat ca ceea ce faceam, persoana care eram era in profunda antiteza cu valorile mele. Nu mai cred, asa cum o faceam odata, ca oamenii ar trebui sa fie corecti si printre noi zboara inorogi, insa una dintre valorile mele fundamentale ramane respectul – cred cu tarie ca ne datoram noua insine si celorlalti respect. Astazi imi cunosc limitele mult mai bine si sunt mai capabila sa le impun in relatiile cu ceilalti.

Si nu doar atat: astazi sunt mult mai constienta de ce si cat valorez. Am invatat ca exista o diferenta intre a fi respectuos si umil. Ca a fi impaciuitor si ‘amabil’ nu ii face pe altii sa te respecte mai mult, ci dimpotriva. Am invatat ca e esential sa fii ferm si sigur pe tine. Nu este vorba de ego, ci despre a fi corect fata de tine insuti, a-ti cunoaste valoarea si a ti-o asuma in totalitate.

A durat ceva sa ajung aici si mai e mult pana departe. Dar astazi nu mai sunt atat de usor impresionabila si intimidata, ci ma simt mult mai stapana pe mine insami si mai matura. Invat sa raspund calm, dar ferm si… cel mai important lucru este ca nu mai tin mortis sa fiu placuta de toata lumea.

Este atat de eliberator sa nu mai vrei sa fii ‘the good girl’! Presiunea si stresul se disipa si ma pot concentra pe a-mi face treaba foarte bine si pe a-mi asuma cu echilibru si seninatate efortul, meritele, greselile si lectiile invatate.

Astazi nu-mi mai cer scuze pentru ceea ce nu sunt, nu mai cred ca nu merit si ca sunt inferioara. Astazi invat sa ma bucur din plin si sa-mi asum ce sunt si ce pot!

Cum imi propun sa traiesc mai sanatos

January 18, 2017 § 26 Comments

Mi-am inceput anul gandindu-ma la doua obiective:

  • cum sa am o nastere (relativ) usoara
  • cum sa imi asigur o batranete usoara

Desigur, sunt constienta de constrangerile obiective (nasterea implica orice ar fi un anumit grad de durere; la batranete nu o sa mai zburd oricum ca la 20 de ani), dar pe mine ma intereseaza cum sa maximizez partea plina a paharului. 🙂

Si daca despre nasterea usoara inca ma documentez, despre batranetea fericita deja am cateva idei. Spre deosebire de acum cativa ani cand eram foarte radicala atunci cand imi propuneam o schimbare si faceam planuri nesustenabile, acum ma concentrez pe pasi marunti si consecventi.

Masurile pe care le voi lua ca sa functionez optim sunt acestea:

  • Somn suficient – cand operez cu prea putin timp la bord nu sunt eu insami, iau decizii foarte proaste, sunt o prezenta neplacuta. Deci in viata este clar ca va trebui sa prioritizez somnul. 🙂
  • Hrana adecvata – pe la 20 si ceva de ani am avut o perioada cand am fost vegetariana, ba chiar vegana si cu mici accente de raw vegan (ahh smoothies cu spirulina si chlorella, unde sunteti voi?). Acum imi propun sa mananc produse locale, fresh, foarte putin procesate. Cantitati mai mici si hrana de calitate. Musai o salata si o portie de fructe pe zi.
  • Miscare. Nu cred ca voi mai avea abonament la sala in viitorul apropiat. Dar de cand cu sarcina cred ca am facut per total mai mult sport decat inainte si voi continua cu plimbarile si cand vom avea bebelusa. Si dupa ce imi revin intr-o forma decenta ma voi intoarce si la programele lui Jillian Michaels, care mi se pare fantastica. Concluzia e ca nu voi cheltui bani pe abonament la sala si nici nu voi pierde timp la cine stie ce clase. Plimbari zilnice, alergare atunci cand voi putea, exercitii pe saltea in propria sufragerie. Vara drumetii si iarna ski, toamna si primavara alergari si squash. Da, o sa imi gasesc timp pentru toate. 🙂 Norocul meu e ca sunt oricum foarte dinamica si am multa energie.
  • Liniste sufleteasca. Asta este ongoing journey. Sunt absolut convinsa ca stresul este o cauza majora pentru imbolnaviri. Am mult de lucru ca sa invat ce inseamna compasiunea fata de sine si relaxarea. 🙂 Dar fac progrese. Trebuie doar sa ma intreb constant: de ce am eu nevoie in acest moment? Si sa imi ofer acel lucru. Si o doza marita de egoism si atentie pentru sine nu strica niciodata.
  • Citit mult si memorat. Da, eu cred ca mintea trebuie lucrata si memoria trebuie antrenata. O sa ma gandesc daca ma intorc la invatat poezii. 🙂 Alta varianta ar fi sa invat o limba noua. In orice caz, nu vreau sa ajung o baba depasita, sclerozata, care traieste doar din inertie.
  • Analize si investigatii. Sa spunem ca nu am traditie in a face investigatii in mod regulat. Dar asa cum am inteles de ceva vreme, e o chestiune de respect fata de sine si responsabilitate fata de ceilalti sa iti faci investigatii regulate: analize de sange, control ginecologic, mers la dentist, control dermatologic si orice altceva este nevoie. Si nu o sa mai aman niciodata sa am grija de sanatatea mea.

Ideea este ca pe termen lung, pic cu pic se face mare. De cele mai multe ori, nu ne imbolnavim/ingrasam/prostim de pe o zi pe alta. Asta inseamna si ca mentenanta se face zi de zi, in pasi mici. Iar eu vreau sa fiu o masinarie performanta si bine unsa cat mai mult timp. 🙂

De citit cand lucrurile merg prost

January 13, 2017 § 2 Comments

De ce sa nu recunoastem, sunt zile in care totul merge prost, foarte prost. Cum a fost pentru mine ieri. In primul rand am primit o veste care mi-a dat toate planurile peste cap. Sunt inca in stand-by daca voi pleca in deplasare sau nu si mi-am petrecut jumatate din ziua de ieri gandindu-ma la tot felul de alternative. Dar cel mai rau este cand cineva te dezamageste, asa cum am patit eu ieri. Cred ca am mai zis ca sunt foarte optimista si acord oamenilor un mare credit… ehh, se pare ca nu e intotdeauna intelept sa faci asta. Parsivenia si lipsa de profesionalism a unora inca ma uimeste.

Unde mai pui ca dupa dusul de alaltaieri seara una dintre urechi mi s-a infundat. Am incercat fel de fel de solutii si sprayuri si nimic. Nu stiu daca ati patit-o, dar a nu a auzi, chiar si temporar, e destul de nasol – te simti deconectat de lume, oamenii trebuie sa iti repete acelasi lucru de doua ori, e ca un handicap. Pe la amiaza n-am mai suportat si mi-am facut programare de urgenta la ORL. Chinurile mele au luat sfarsit in jur de ora 17.00 si Doamne, cat de bine e sa auzi din nou!

In tot acest rastimp, am incercat sa ma calmez. Stiti situatiile acelea ‘cum o dai, tot prost iese’? Din situatia asta stiam ca multa lume va iesi sifonata si suparata pe mine, ca eu insami va trebui sa renunt la unele lucruri importante pentru mine. Si mai eram si surda de o ureche!

Dar am strans din dinti si…

Am incercat sa devin foarte constienta de cum ma simt in acel moment. Simteam ca imi crescuse pulsul si de frustrare lacrimile stateau sa tasneasca. As fi injurat. [Ajuta mult sa ne recunoastem starea de moment si sa o articulam, jumatate din tensiune poate sa dispara atunci]

M-am gandit cum o sa mi se para situatia asta peste 5 ani. Cum zice americanul, ‘look at the big picture’. Asta ajuta sa nu te inflamezi (prea tare).

Apoi am tras aer adanc in piept. Trag si acum. 🙂 O sa ma umflu de la atata aer inspirat. 🙂

Am regandit strategic situatia. Din nou, in engleza situatiei asteia ii spune ‘reframing’. Ma gandesc cum pot totusi sa ies la liman foarte bine. E mai util sa accepti ca uneori lucrurile merg prost, ca nu poti multumi pe toata lumea in acelasi timp, ca uneori tu insuti trebuie sa strangi din dinti si sa mergi mai departe. Acceptarea e infinit mai avantajoasa decat datul cu fundul de pamant. 🙂

Si recunosc, o doza mare de detasare nu strica. La asta inca lucrez. 🙂

Pe scurt, cand lucrurile merg prost… Identificam emotia care ne copleseste, putem sa spunem cu voce tare ‘Ahh la naiba, ce nervoasa sunt! Imi vine sa sparg niste pahare!’. Apoi, tragem mult aer in piept si expiram zgomotos, cu limba scoasa (la yoga tehnica asta se numeste ‘respiratie de leu’). Pe urma gandim situatia in perspectiva – da, acum e rau, dar cum ma voi raporta la situatia asta in 5 ani? Cum pot eu sa ies cu bine de aici? Cum pot privi lucrurile dintr-o alta perspectiva? Si pe urma ne detasam, ne turnam un pahar de vin (sau apa, fiecare dupa posibilitati) si radem. Ventilatorul a improscat cu rahat in toata directiile, dar putem sa ne pastram un strop de umor chiar si in situatia asta rau-mirositoare. 🙂

Despre compasiune fata de sine

January 12, 2017 § 6 Comments

Sa incep cu o marturisire mai putin flatanta: candva, sora mea ma poreclise mai in gluma, mai in serios ‘the Nazi’. Ce-i drept, imi plac ordinea si disciplina. Curatenia (dar nu sunt OCD). Punctualitatea. Si am foarte putina rabdare cand chestiunile astea nu sunt respectate.

Nu cred ca exista calau mai mare pentru mine decat mine, si nici pedepse mai dure decat cele pe care mi le aplic. Daca ma intrebai acum cativa ani ce inseamna iubire de sine, probabil ca as fi ras si ti-as fi zis ca e pentru cei slabi de inger. Daca ma intrebi acum, o sa ma chinuiesc mult pana gasesc un raspuns. 🙂

Sunt o tipa dura, am asteptari mari – si de la mine insami, si de la altii. Dau tot si astept tot. Si toate astea vin pe un fond hiper-sensibil. 🙂 Deci va imaginati ca nu ma plictisesc deloc, da? Probabil ca o sa imi ia toata viata sa invat ce inseamna blandetea fata de propria persoana. Dar am de gand sa exersez foarte mult in relatia cu fiica mea, poate invatam impreuna ce inseamna self-compassion.

Strans legat de ideea de respect fata de sine este cea de limite. Din punctul asta de vedere, mi se pare ca maternitatea da de pamant cu toate limitele. Si ma intreb care sunt efectele pe termen lung pentru mine? Om trai si om vedea.

Cred ca nu sunt singura femeie care se simte asa, probabil ca mamele au de spus o gramada de povesti despre depasirea propriilor limite si calcatul pe sine. Pe mine, insa, ma intereseaza cum ajungem la un echilibru sanatos si de bun simt.

Asadar, femei din toata lumea, uniti-va! Cum ati reusit sa va mentineti pe linia de plutire ca mame, ca femei? Ce inseamna pentru voi iubire si compasiune fata de propria persoana?

Don’t lose faith!

January 8, 2017 § Leave a comment

Sunt unele momente cand ai impresia ca totul se destrama – si uneori nu este doar o impresie, e chiar realitatea. E posibil sa pierzi totul intr-o clipa. Uneori ma gandesc la viata ca la un castel de carti – e suficient un vant mai puternic pentru ca intreaga ‘constructie’ sa se prabuseasca. Sunt sigura ca nu trebuie sa va explic sentimentele care ne incearca atunci cand castelul nostru de carti s-a prabusit – fiecare a trecut prin asa ceva in viata, unii mai greu incercati decat altii. Si desi e o experienta intima, sunt sigura ca suferinta e aceeasi. Suntem toti familiari cu ea.

Si pe urma? Caci exista mereu un ‘pe urma’, lucrurile sunt permanent in flux. Ideea e sa continuam sa respiram si sa alunecam la vale cu viata. Exista mai multe lucruri pe care le putem face, si despre care voi vorbi candva, pentru a ne repune pe linia de plutire. Dar in momentul 0, important e sa nu ne pierdem si pe noi insine.

Daca ar fi sa ma definesc cumva, as spune ca dispun de rezerve incredibile de speranta si optimism. Chiar daca pe moment ma simt la pamant, nu trece mult pana cand ma ridic cu si mai multa energie, vitalitate si resurse. Greutatile nu ma fac decat sa sap mai adanc si sa vad cu ce arme mai pot lupta. Cele mai puternice arme de care dispun sunt bucuria si credinta neclintita ca va fi bine. Nu stiu de unde mi se trage si cum de sunt asa, dar eu nu renunt si gata. De fiecare data cand m-am prabusit, nu a trecut mult si am plonjat in sus cu o energie de nedescris.

Mesajul meu, si nu doar pentru 2017, este acesta: orice ati face, nu va pierdeti credinta! Nu pierdeti bucuria si speranta. Nu va resemnati. Continuati sa puneti un picior in fata celuilalt, uneori asta e tot ce trebuie sa facem.

2017 va fi un an grozav. Viata insasi, cu toate ale ei, este minunata!

Cand esti KO, da shut down!

December 20, 2016 § 1 Comment

Ieri scriam despre importanta pauzelor si cat de bine ne face sa luam distanta si sa privim la rece si in ansamblu atunci cand ne simtim coplesiti.

Tot ieri am simtit efectiv ca ma inec sub potopul de probleme care veneau din toate partile. Rasturnari de situatie, haos, solicitari care mai de care mai abdracadabrante, si peste toate astea multa treaba, lucruri marunte si mai mari. Dupa patru telefoane, nu stiu cate mailuri, whatsapp si altele am simtit  ca ma ia valul de cortizol pe deasupra si voi ceda nervos. Vi s-a intamplat vreodata? 🙂

Alta data as fi luptat ca un mic ninja, in stanga si in dreapta, dandu-ma peste cap de sapte ori si rezolvand doar ca la final sa cad lata, epuizata si probabil frustrata si cu resentimente. Mi-am dat seama ca inca ma simt rau, cat se poate de vinovata atunci cand refuz sa ajut pe cineva – si refuz doar cand chiar nu pot! Sentimentul de vina e coplesitor la mine.

Dar de data asta, in mijlocul actiunii am dat shut down. Am pus telefonul deoparte si am inchis mailul. Cu atitudinea ‘nimeni nu moare fix in acest moment’, m-am decuplat. Ma simteam deja extenuata. Atunci m-am gandit la ce mi-am propus sa schimb: no more drama! Calm, linistit, incet.

De ce sa vrei sa faci asta, cand totul in tine striga ‘actioneaza acum!’? Pentru ca actionatul acum vine la pachet cu un enorm consum emotional si nu garanteaza cel mai bun rezultat.

3 chestii care ma ajuta in asemenea momente – si care te-ar putea ajuta si pe tine:

  1. Repeta-ti: ‘Nu e sfarsitul lumii!’, ‘Nu moare nimeni!’
  2. Respira. De multe ori.
  3. Spune-ti: ‘O sa treaca, totul e temporar’.

Si chiar este. 🙂

Ce inseamna putin si bun?

December 15, 2016 § 3 Comments

Am mai scris eu despre cum sa facem mult cu putin. Azi vreau sa scriu despre ‘putin si bun’. Pentru mine abordarea asta e noua, toata viata am fost adepta lui ‘mult si bun’. 🙂

Dar sa va spun in ce arii din viata mea am observat ca filosofia lui putin si bun e super avantajoasa:

  • La serviciu. Odata cu avansarea in functie vine un potop de oportunitati, sarcini si proiecte noi. Logic ar fi sa zic ‘da’ la tot si fosta Sinziana asta ar fi facut, doar ca acum imi permit luxul de a selecta ceea ce imi face placere cu adevarat. Munca mea imi consuma multe resurse emotionale, si ca sa pot functiona optim am nevoie sa fac mai putin. Stiu foarte bine cum este sa te simti vlaguit la sfarsitul zilei (si chiar la inceputul ei, au fost perioade in care nu imi puteam incepe ziua fara o cana mare de cafea) si cum e sa simti ca poti sa respiri, ca poti sa zambesti, ca nu esti sufocat sub proiecte si deadline-uri. E o diferenta ca de la cer la pamant.
  • Cu iubitul. Da, ma refer la timp de calitate. Nu trebuie sa stam lipiti ca marca de scrisoare clipa de clipa, avem nevoie de spatiu si libertate. Dar cand suntem impreuna ma asigur ca se simte ca si cum suntem inveliti intr-o patura moale si protectiva de iubire. Acelasi lucru este valabil si pentru familie si prieteni. Nu am Facebook, dar imi fac timp sa ma intalnesc cu prietenele mele la cafea cel putin o data pe luna si vorbim destul de des.
  • Haine, cosmetice, mancare. Poate ca voi scrie o postare despre piesele-statement din garderoba, a caror importanta de-abia acum incep sa o inteleg in totalitate. Nu m-am machiat niciodata foarte mult, dar mi se pare un gest de cochetarie binevenit. Cu mancarea a fost si este a lifelong journey…:)
  • Modul in care imi organizez ziua. Da, inca sunt o productivity junkie, imi place sa am liste de to-do-uri si sa bifez cat mai multe si lucrez la asta. Incerc sa nu mai alerg, sa nu mai fac 7 chestii deodata, sa nu ma mai grabesc, sa nu mai inghit viata pe nemestecate. Practic, imi doresc sa nu ma mai simt haituita si alergata, ci linistita, bine ancorata si senina.

Visez la un sifonier aerisit, la o casa aerisita, la o minte aerisita, la un suflet cu liniste.

Voi la ce visati?

 

Where Am I?

You are currently browsing the Personal development category at .