O amandina si o Cola

January 15, 2017 § Leave a comment

Scriam acum cateva zile ca o amandina la momentul potrivit este nepretuita. Dar pentru mine, prajiturile astea ultra-zaharoase si hiper-delicioase au o insemnatate aparte… De fapt, eu asociez multe dulciuri cu diverse perioade sau episoade din viata mea. De exemplu, visinele in ciocolata sau bomboanele fondante veneau sa indulceasca zilele cand aveam pregatire la matematica cu un diavol de femeie. Prajitura ‘Puisor’, adica choux a la crème era facuta mai ales la Pasti si o adoram pur si simplu. Iar semilunele cu nuca ieseau din cuptor sambata seara fix inainte de serialul Beverly Hills.

Dar incepusem sa povestesc despre amandine. Se facea ca eram in anul I de facultate. Cine a inventat expresia ‘over the moon in love’ stia ce spune. Dragostea aceea infrigurata, care te face sa iti pierzi capul, sa nu simti trecerea timpului si nici apasarea grijilor, sa nu stii de foame ori de sete. Parcurgeam distanta dintre Titan, unde locuiam si Unirii verificandu-mi in geamurile metroului starea fustei si aranjandu-mi cate o suvita de par. Frematam de nerabdare si imi recapitulam in gand ce sa spun, ce sa nu spun… La Unirii ma astepta el, invariabil sprijinit de o coloana, imbracat in blugi albastri si tricou. Whoaaaaaaa….. 🙂 Bineinteles ca toate zidurile de aparare cadeau atunci. 🙂

Ieseam apoi la Unirii si traversam direct catre cofetaria Tip Top, unde urmau invariabil o amandina si o sticla de Cola. Desigur, pentru mine prajiturile din vitrina nu insemnau nimic, as fi mancat si carton si tot fericita as fi fost. Si ne tineam de mana non-stop. Dupa prajitura, odiseea continua cu o plimbare enorma: de la Unirii, via Izvor, Eroilor, Grozavesti si pana in Crangasi, mergeam imbratisati, lipiti ca marca de scrisoare si ni se parea ca nu exista fericire mai mare ca a noastra. Si chiar nu exista. Comentam tot, povesteam tot, dar si tacerea era atat de dulce si timpul avea infinita rabdare… 🙂 Cred ca niciodata nu m-am mai plimbat atat de mult si cu siguranta niciodata nu am simtit o fericire mai cuprinzatoare ca in acei ani.

Uneori ma intreb de ce ‘simt acut si vad monstruos’, vorba lui Caragiale, si mi-as dori sa fiu mai cerebrala si mai ponderata. Dar unde sa fi incaput in inima mea atata fericire ca in anii aceia si cum altfel as fi putut pastra amintirea celor mai fericite amandine din viata mea?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading O amandina si o Cola at .

meta

%d bloggers like this: