Despre compasiune fata de sine

January 12, 2017 § 6 Comments

Sa incep cu o marturisire mai putin flatanta: candva, sora mea ma poreclise mai in gluma, mai in serios ‘the Nazi’. Ce-i drept, imi plac ordinea si disciplina. Curatenia (dar nu sunt OCD). Punctualitatea. Si am foarte putina rabdare cand chestiunile astea nu sunt respectate.

Nu cred ca exista calau mai mare pentru mine decat mine, si nici pedepse mai dure decat cele pe care mi le aplic. Daca ma intrebai acum cativa ani ce inseamna iubire de sine, probabil ca as fi ras si ti-as fi zis ca e pentru cei slabi de inger. Daca ma intrebi acum, o sa ma chinuiesc mult pana gasesc un raspuns. 🙂

Sunt o tipa dura, am asteptari mari – si de la mine insami, si de la altii. Dau tot si astept tot. Si toate astea vin pe un fond hiper-sensibil. 🙂 Deci va imaginati ca nu ma plictisesc deloc, da? Probabil ca o sa imi ia toata viata sa invat ce inseamna blandetea fata de propria persoana. Dar am de gand sa exersez foarte mult in relatia cu fiica mea, poate invatam impreuna ce inseamna self-compassion.

Strans legat de ideea de respect fata de sine este cea de limite. Din punctul asta de vedere, mi se pare ca maternitatea da de pamant cu toate limitele. Si ma intreb care sunt efectele pe termen lung pentru mine? Om trai si om vedea.

Cred ca nu sunt singura femeie care se simte asa, probabil ca mamele au de spus o gramada de povesti despre depasirea propriilor limite si calcatul pe sine. Pe mine, insa, ma intereseaza cum ajungem la un echilibru sanatos si de bun simt.

Asadar, femei din toata lumea, uniti-va! Cum ati reusit sa va mentineti pe linia de plutire ca mame, ca femei? Ce inseamna pentru voi iubire si compasiune fata de propria persoana?

Advertisements

§ 6 Responses to Despre compasiune fata de sine

  • Ioana says:

    Îmi dau acum seama că pe vremea în care am avut-o pe fiica mea nu mi-am pus atâtea întrebări existențiale cel mai probabil datorită faptului că neexistând internet nu mă raportam la experiențele altora. Și nici cărți de parenting nu erau, de fapt cred că nici măcar termenul nu era inventat 🙂 Era mult mai simplu, sau cel puțin mie mi-a fost. Mi-am luat puiul sub o aripă și am început împreună călătoria fără sfaturi, fără sugestii și, mai ales, fără criticile celor din jur.
    Asta mi se pare foarte greu în ziua de azi, să fii mereu judecat pentru orice decizie pe care o iei și care e în contradicție cu ”principiile” vehiculate.

    • o femeie says:

      Ioana, poate erai mai tanara. Eu sigur la 23 de ani nu mi-as fi pus probleme din astea, dar la 30 e altceva. De judecat insa si acum 50 de ani oamenii erau judecati, avui discutii cu mamaia si imi aduc aminte presiunea satului … mamaia fiind o “modernista” locala: a tras electricitate printre primele case din sat, printre primele din sat care a facut brad de Craciun, a renuntat la batic in cap, etc. Tin minte ca eram la liceu si imi purtam pletele despletite si fusta scurta cu colanti (anii 90, da? 😀 ) si o baba a comentat si mamaia repede: LASA CA SUNT TINERE, asa frumusele mai rar vedeti voi in sat 😀

    • Sinziana says:

      Da! Deja am auzit ‘ce stiti voi, habar nu aveti, lasa ca o sa vedeti voi’ din partea unor oameni ‘apropiati’. Desigur, sfaturi bine-intentionate. Apoi, mai sunt si mamele sau nu-inca-mamele care au impresia ca le stiu pe toate si vor sa ti le bage tie pe gat. Iar eu nu pricep nici sa ma tai de ce te-ar interesa cum isi creste altcineva copilul si de ce crezi ca toti ar trebui sa procedam ca tine.

  • o femeie says:

    si eu am trecut prin astea. Am locuit multi ani singura asa ca aveam rutina mea de curatenie, timpul de citit, timp de alergat, perfect epilata etc. Aveam pretentii mari de la mine pentru reuseam sa le tin, delasarea mi se parea un defect mare. Apoi prioritatile s-au schimbat si mai ales timpul s-a subtiat, mi-au trebuit multi ani sa accept schimbarea si sa inteleg cat de influentata am fost de copilarie si exemplul din jur.
    M-am maturizat, m-am schimbat, sunt un alt om.

    • Daniela E. says:

      doua idei imi sar “in ochi” din raspunsul tau, o femeie: influenta modelelor din copilarie si maturizarea. Ai pus in cuvinte simple si clare toata acea framantare tipica tinerilor, acea atitudine de totul sau nimic. Nu pot spune decat bine ca a trecut. S-a dus cu hei-rup, acum merge si cu pasi marunti dar consecventi in directia propusa. Dar si ce bine ar fi fost sa am mintea de-acum in corpul de-atunci!

    • Sinziana says:

      Da! Tocmai de aceea vreau sa fiu foarte atenta la ce ii transmit fiicei mele despre propria feminitate. Eu am invatat ca a fi femeie = a fi pe picioarele proprii, dar a nu accepta ajutor. A le face PE TOATE, a razbi in orice situatie, a face pe altii multumiti, a te lasa pe tine pe ultimul loc si poate nici pe ala. Acum lucrez sa dezinstalez acel program si sa instalez unul cf.caruia a fi femeie = am dreptul la fericire, sunt libera, relaxata, capabila. Si nu am de demonstrate nimic nimanui.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Despre compasiune fata de sine at .

meta

%d bloggers like this: