Despre stil si iubire de sine
December 14, 2016 § 9 Comments
Astazi vorbim despre haine, stil si ce inseamna sa te simti bine in propria piele. Eu cred ca astea nu sunt deloc subiecte frivole, dar voi le puteti considera asa si e ok.
Cred ca am inceput sa imi conturez un stil vestimentar si sa apreciez cu adevarat hainele de buna calitate de-abia de la 25-27 de ani incolo.Simt estetic am avut mereu, cred ca stiu instinctiv sa asociez culori si sa apreciez bunul gust, dar multa vreme nu mi-a pasat cu ce ma imbracam, eu aveam treburi mai importante – sa invat mult si bine si mai tarziu sa lucrez mult si bine.
Atitudinea asta a venit la pachet cu o anumita delasare, tradusa prin neiubire fata de propria fiinta. Mult timp m-am luptat cu intrebari de genul ‘ce naiba inseamna sa ma iubesc mai mult?’ si cum simteam ca orice gest de apreciere de sine este artificial, am lasat-o balta. Ma imbracam ‘corect’ si uneori imi permiteam cate un mic derapaj, cel mai adesea in zona creativa sau sexy.
Nu stiu cand am inceput sa fiu mai conectata la fiinta si feminitatea mea. Incet-incet am inteles ca merit mai mult. Mai multa atentie, mai mult timp, lucruri de mai buna calitate, mai multa iubire si apreciere. Va spuneam ca imi plac lucrurile frumoase, deci cand am scapat de stresul unui salariu prea mic am dat frau liber pasiunii mele pentru pantofi. Pur si simplu imi plac pantofii frumosi, de buna calitate, chiar daca asta inseamna sa sacrific confortul meu pentru frumusete. Va imaginati, deci, ca am multi pantofi cu toc cui in sifonier.:) Mai am si multe rochii si fuste, si cred ca toata viata voi avea o pasiune pentru ele.
Incet-incet, au inceput sa imi placa hainele frumoase si foarte scumpe, dar tot nu simteam ca mi-am inchegat un stil, iar sifonierul meu era sufocat de un volum prea mare de articole fara noima, multe dintre ele fara valoare.
A fost nevoie de multa autoeducatie si descoperire, si probabil ca procesul asta nu se va sfarsi niciodata, caci stilul meu evolueaza odata cu mine. Daca candva demult eram hippioata cu ie si sandale romane, acum apreciez stilul clasic, culorile neutre, eleganta care nu te izbeste in fata, misterul si feminitatea. Stiu sa imi pun atuurile in valoare, dar nu ma mai dezgolesc decat in contextul potrivit si nu ma mai uit la hainele in serie.
Desi ma mai surprind uneori facand cumparaturi impulsive, imi pare ca am mult mai mult discernamant in magazine. Nu ma mai entuziasmez usor…Imi triez hainele mult mai nemilos, eliminand cu mai multa usurinta orice haina care ‘nu canta’ cand o imbrac. Petrec mult mai mult timp in fata sifonierului gandind tinute pentru fel de fel de situatii si stari, sau pur si simplu jucandu-ma cu hainele si facand combinatii neobisnuite.
Imi dau voie sa ma indragostesc de ceea ce vad in oglinda si sa vad potentialul din hainele mele. Petrec timp pipaindu-le, avand grija de ele – spal destul de mult de mana. Imi plac tesaturile fine, hainele de foarte buna calitate, dar in acelasi timp apreciez un stil eleganto-relaxat. Ah, si nu imi place deloc sa calc…
De foarte mult folos mi-au fost site-urile Irinei Markovits si al Gabrielei Urda, pe care le consult regulat si de la care invat enorm. Cat am stat in Japonia am avut ocazia sa admir niste tinute absolut fantastice, compuse cu atata naturalete… Deci, se poate. Mi-am dat seama ca am nevoie de cateva piese-cheie in jurul carora pot construi mereu cate o poveste. Acelasi lucru e valabil si pentru accesorii, produse de machiaj, parfumuri.
Acum ma gandesc mai mult la cum ma simt eu in corpul meu, in hainele mele. Ce le transmit altora, ce efect pot avea atunci cand port anumite tinute. Azi nu mi se mai pare deloc ca alegerile vestimentare sunt intamplatoare sau fara valoare. Daca corpul nostru ne e templu, hainele noastre sunt gradina in care se afla templul. De ce ai vrea sa locuiesti intr-o gradina plina de buruieni, trista si fara culoare?
Mi-am schimbat atitudinea nu doar fata de ‘gradina’, ci si fata de ‘templu’ – a devenit din nou important cum ma hranesc, cat dorm, cat ma misc, cum ma simt in propriul corp.Doar ca acum fac toate astea pentru mine, pentru ca imi datorez atentie, timp si dragoste, si nu pentru ca trebuie sa fiu cineva anume. Sentimentul asta e incredibil de eliberator si in acelasi timp… foarte, dar foarte empowering.
Pentru voi ce inseamna stilul?
joyeuxproject.wordpress.com 
Când vine vorba de ținute, motto-ul după care mă conduc este ”Less is more”, nu-mi place nimic ce este prea încărcat sau care iese prea mult în evidență și cred că mi-e mai ușor să spun ce NU îmi place decât să enumăr ceea ce îmi place.
Ioana, stilul tau l-am remarcat si imi place foarte mult,cred ca ai un talent innascut la a gasi diverse combinatii. Mi-a placut mult de tot rochia albastra in combinatie cu siragul de perle pe care ai purtat-o la un eveniment special. 😉
Imi place simplu, comod si feminin in acelasi timp, fara imprimeuri, imi place colorblockul…dar in cautarea frugalitatii stilul meu a ramas un pic pe back burner, realitatea mea era doar serviciu-acasa si alte activitati adiacente pt o perioada de timp iar in tara in care locuiesc exista o libertate mare si nu o asa mare presiune sa fii mereu perfect. Dar am ajuns intr-un concediu in tara si toate prietenele mele erau tunse frumos, manichiura facuta, pensate frumos si m-am simtit tare neingrijita, nu intelesesem cum am lasat asta sa se intample, de ce ma uitasem fix pe mine si orice altceva era in fata (nu ma duc la saloane ca sunt scumpe si noi incercam sa economisim, nu ma duc fiindca habar nu au de nimic si nu de putine ori am plans in Germania din cauza unei tunsori prost facute, nu-mi iau haine multe ca nu-mi place sa am dulapul plin de chestii si resimt puternic si nevoia de responsabilizare cu privire la consumerismul societatii noastre) Mi-a fost foarte greu sa accept despre mine ca mi-e atat de important cum arat, ca pun pret asa de mare pe ceva atat de frivol, dar da, imi plac hainele frumoase, imi plac bijuteriile, imi place sa am manichiura facuta si sa fiu pensata ca lumea, imi place sa ajung din cand in cand la un tratament facial, dar de fiecare data cand fac asta simt si un Sentiment de vina, o tampenie,nu? asta e un pic I wanna do good but I like sparkly things too much :))
Daniela, oare motivul real o fi frugalitatea sau vinovatia pe care o resimtim atunci cand ne acordam atentie si ne dam prioritate? In special ultimele tale randuri mi-au dat de gandit; cred ca sentimentul de vinovatie ne anuleaza bucuria si dorinta de ‘a o mai comite si alta data’.
Dar e absolut firesc si chiar recomandat sa iti fie important cum arati – poate ca hainele nu sunt de fapt frivole? Poate ca timpul petrecut acasa cu o masca si facandu-ne pedichiura nu spune despre noi ca suntem superficiale, ci ca ne ingrijim si apreciem, pentru ca meritam?
Ce zici de perspectiva asta?
La fel de mult meritam sa nu fim judecate dupa felul in care aratam, la fel de mult ca un barbat meritam sa iesim pe usa doar spalate pe dinti si pieptanate si asta sa fie de ajuns sa ne simtim ingrijite. Merit, ok, dar exact ce ziceam si zilele trecute, it works if you work it, adica daca ma ingrijesc mai mult de partea asta exterioara si timpul meu il acord shoppingului sau manichiurilor, fur din timpul alocat pentru lucruri ce poate ar trebui sa aiba intaietate, ca cititul unei carti sau mersul la un spectacol. Dintr-asta vine vina, nu cumva timpul ala putea fi folosit mai cu folos si de ce sa-mi pese atat de mult ca nu-s pusa la punct, eu ar trebui sa stiu ca valoarea mea ca om nu sta in asta, dar uite ca-mi pasa…cu ochii maturitatii vad altfel acum acele mamici dichisite pe care le admiram cand eram mica…acum ele sunt femei ori divortate, ori cu rate la banci pentru a-si plati casa ori alergand naluca frumusetii in ceea ce poate fi descris ca o maimutareala…sunt obosita, voi reveni cu Argumente mai clare,nu cred ca poate fi inteles ce vreau sa zic din ce-am scris aici…
Inteleg ce zici, Dana. Cred ca conteaza cum te simti bine, ce anume e suficient pentru tine si cum definesti ‘rasfatul’. Dar eu una nu vad legatura intre femei candva dichisite si care acum sunt ‘in a bad place’. Cred ca poti fii dichisita si in acelasi timp educata, cat se poate de independenta si sigura pe tine.
Pentru mine rasfat inseamna multe: de la o plimbare singura in padure, pana la cititul unei carti care ma inspira si mai nou, baie cu spuma si lumanari. 🙂
Acum cativa ani notiunea de ‘rasfat’ imi era pur si simplu inexistenta, cred ca faceam 0 pentru mine si starea mea de bine – si de aici am pornit de fapt…
Da, ai dreptate in ceea ce ai spus, ce-am spus eu a fost foarte prost formulat, din pacate…vorbeam de cazutul in extreme, de dorinta constanta de a fi ca scos din cutie. Ex. 1: amic ce s-a casatorit cu o femeie superba, rupta din reviste, la petreceri luminau camera impreuna…dupa 2 ani au divortat, el spunand ca nu mai putea face fata exigentelor sotiei, care nu tolera derapaje din rutina de Sport sau de dieta….ex. 2: Amica indragostita de ce vede in oglinda…o inteleg, la cum arata poate si eu as fi…pt ea toti barbatii sunt porci, nu se poate conecta spiritual cu nimeni, crede ca toti vor sex si atat…niciodata nu reproseaza cand un barbat se poarta nepotrivit, vrand sa dea impresia de femeie fatala, de maneater, cand de fapt se simte singura si nesprijinita….sau ex. 3: nu cine stie ce frumusete de femeie, dar sesiunile de Shopping sunt fara sfarsit si la fel si orele pe la saloane….sotul este o relicva la 35 de ani, munceste sa intretina familia si mofturile sotiei, ratele la banca il sugruma iar ea n-are pic de compasiune fata de el sau grija fata de viitorul copilului, mai important este sa arate bine sa-si impresioneze prietenele ca ei ii merge bine…. echilibru in toate, draga mea, si e atat de greu de mentinut acest echilibru, cam asta vroiam sa zic, mie mi-e greu sa-mi gasesc acest echilibru. 🙂
Sa stii ca am citit tot cu zambetul pe buze si mi-am imaginat fiecare dintre cele trei povesti, tare mi-ar placea sa stau de vorba cu fiecare dintre cele trei doamne. Personal rezonez cel mai mult cu al treilea exemplu, mi se pare si mie extrem de nedrept, chiar revoltator. Si ar fi relativ usor sa pui degetul pe rana cu aceste femei… sa vezi de ce fac ceea ce fac. E pacat ca se distrug vieti, relatii, casnicii din astfel de chestii care nu sunt puse niciodata sub semnul intrebarii i.e. de ce naiba sunt cum sunt? si ce e de facut?
Eu vin din extrema cealalta cumva: ca adolescenta si tanara femeie nu stiam nimic despre cochetarie si feminitate, mi se pareau bleahh, cah si apanajul femeilor usurele. Dedesubt erau alte probleme. Acum, eu cand zic de ‘grija de sine’ nu ma refer la mers la salon si fel de fel de artificii si exagerari ca sa primesc validarea cuiva, oricui, ci ca mod de a-mi explora propria feminitate. Intr-un fel, simt ca de-abia acum incep sa ma descopar si sa ‘ma asum’…
Asta da, fata de cum eram la 20 de ani, cand ma simteam de-a dreptul vulnerabila cand puneam o rochie pe mine, acum sunt mult mai increzatoare in propria feminitate, imi iubesc corpul asa cum e el si stiu sa imi scot in evidenta partile bune si sa le estompez pe cele mai Putin atragatoare. Mai ales in sarcina…I felt like a godess! Am nascut viata si apoi am sustinut-o vreme de 6 luni! If that’s not a superpower, I don’t know what is!