Cat ne costa sa fim supra-competitivi

December 2, 2016 § 2 Comments

Daca ar fi sa ma definesc in cateva cuvinte, ‘competitiva’ ar fi unul dintre ele. Imi place sa ma joc si sa castig. :)Nu am fost obisnuita sa pierd, sa am esecuri, sa renunt.

In viata de adult, treaba asta se traduce printr-o ambitie de a fi si a reusi pe multe planuri. Astazi vreau sa vorbesc despre costurile de a fi supra-competitive la locul de munca. Ani de zile mi s-a parut ca nu am nimic de pierdut muncind overtime, week-endure si vacante, consumandu-ma cu fiecare fibra pentru a fi mai buna si pentru a fi mai apreciata. Asa ca motoarele au mers o bucata de timp la turatie maxima, si rezultatele au fost pe masura: am obtinut promovari, un alt statut si recunoastere. Norocul meu a fost ca jobul si mediul de lucru erau unele care mi se potriveau manusa, asa ca lucrurule au functionat perfect pana cand… Stiu ca asteptati o rasturnare de situatii (care a existat)… dar, exista si un happy end. šŸ™‚

Undeva pe parcurs am inceput sa ma gandesc la costul real al abordarii mele. Intr-un final, am inteles ca resursele mele sunt finite, ca ‘rezervorul’ o sa ramana gol daca nu ma ocup sa il alimentez corect si constant. Am avut noroc ca relatia nu a avut de suferit, si familia extinsa m-a sustinut. No damage here.

Dar cunosc oameni pe care munca in exces i-a condus la: abuz de tot felul de stimulente, derapaje, depresii si burn-out. In cele mai fericite cazuri: terapie prin shopping (muncesc mult, deci castig mai mult, deci imi permit, fir-ar sa fie!), sau terapie de-adevaratelea, defularea in mancare sau dimpotriva, ore prea lungi si multe la sala de sport.

Cu alte cuvinte, ce castigam pe de o parte, tindem sa pierdem pe de alta.Ā Ar fi interesant deĀ vazut in ce masura un salariu mai mare chiarĀ aduce un castig semnificativ.Ā Parerea mea e ca in multe cazuri cei care au un salariu mai mare tind saĀ compenseze cheltuind pe alte parti, cele pe care le-am subliniat mai devreme.

Nu militez pentru auto-suficienta si dormit le propriii lauri. Dar cred ca multi dintre noi inca invatam care ne sunt limitele, ce e rezonabil si sanatos siĀ ce strategie e mai sustenabila pe termen lung. Hiper-competitivitatea poate fi foarte toxica si ne duce pe un auto-pilot cel putin la fel de periculos ca autosuficienta.

Voi ce parere aveti?

Advertisements

§ 2 Responses to Cat ne costa sa fim supra-competitivi

  • o femeie says:

    Mie asta mi-a fost indusa din copilarie. Presiunea de a fi cel mai bun, cum sa aiba altul nota mai mare, etc. vine probabil o chestie comunista: sunt prima ori sunt proasta.
    Am ajuns la facultate unde aveam colegi mult mai destepti si mai capabili ca mine (vreo 20 de olimpici ce nu au mai dat examen de admitere) . A fost o cadere sa nu mai fiu prima (sau printre primii) din clasa. O cadere mare ca am ajuns …in medie. O persoana medie. O persoana normala. O lectie de viata, zic :0 .
    M-am impacat cu asta (nu destul de repede si in primul am vrut sa schimb facultatea din mai multe motive, dar unul era ca ma simteam… depasita pe alocuri). Am devenit constienta ca asa va fi restul vietii mele profesionale (nu e cariera). Si acum ma amuz cand prin anul 2-3 de facultate o matusa m-a postrofat ca vai, eram eleva buna in liceu dar m-am prostit, de ce nu mai sunt la fel ca doar intrasem cu 10 la facultate. Constiinta mi-a fost salvata de o vecina inginera (deci cu facultate, matusa aia avea doar scoala profesionala) ce imi zicea ca ea lua examenele ca suveica: unu da, un ba. Am continuat facultatea urmand sfatul ei si lasand cate un fir pe toamna pt a maximiza invatarea si fara sa am remuscari.
    Nu a iesit cu totul acea competitie din mine, doar ca am invatat sa ma impac cu limitarile mele. Am avut joburi unde se faceau rapoarte anuale si trageam sa fiu top. Ba chiar m-am ofticat cand in timpul concediului meu colegul a ajuns… cu 0.01% mai sus ca mine šŸ˜€ – ca sa iti dai seama cat de inradacinata imi e competitia šŸ˜€
    Astazi sunt om normal. Fericit. Cumpatat. Am de ajuns si stiu sa zic: atat.
    Si daca seful maine mi-ar oferi job de 6-7 ore zilnic in loc de 8.5 as fi atat de fericita ca as aduce la birou tiramisu saptamanal.

    P.S. eu militez pt auto-suficienta. Da, sunt oameni care au limita (profesional functionala) mai jos ca mine si sunt in deriva, nu isi vad limanul. Unii compenseaza cu ore extra la job, altul cu mancare, altul a cedat etc

    • Sinziana says:

      Exact, ideea era ca a fi supra-competitive ne cam duce in deriva in alte domenii. Singurii oameni carora cred eu ca le poate fi scuzat un asemenea ‘derapaj’ sunt geniile i.e. opusul echilibrului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Cat ne costa sa fim supra-competitivi at .

meta

%d bloggers like this: