Avem vreo responsabilitate fata de ceilalti?

October 13, 2016 § 9 Comments

… Sau e fiecare pentru el insusi?

Scriu asta gandindu-ma la oamenii care aleg sa isi neglijeze sanatatea, pentru ca apoi sa ajunga sa sufere de boli grave, uneori incurabile. ‘No man is an island’ (‘Nimeni nu este o insula’), spunea J.Donne, si cred asta cu multa tarie.

Cred ca oricine suntem si orice am face, avem o responsabilitate atat fata de noi, cat si fata de ceilalti – familie si prieteni, in speta. Nu voi putea niciodata sa inteleg pe cineva care isi bate joc de propria sanatate, stiind foarte bine ca deciziile pe care le ia zi de zi il vor conduce rapid spre groapa. Mi se pare ca e la mijloc nu doar o lipsa de iubire si respect de sine, ci si o mare nepasare fata de ceilalti.

Faptul ca amani controlul la medic cu lunile sau anii nu inseamna ca esti sanatos tun sau boala ta a disparut. Faptul ca nu te tratezi nu inseamna ca esti imun la boli si suferinte. Si in general, faptul ca esti in viata acum nu garanteaza ca o sa mai fii printre noi si peste cativa ani.

Avem parinti. Unii dintre noi ne-am intemeiat si o familie. De ce, de ce nu ne facem datoria? Prima si cea mai mare datorie pe care o avem e sa fim in viata. Urmatoarea responsabilitate e sa nu producem suferinta altora din propria nepasare sau ignoranta. Si abia apoi putem sa ne interesam cum sa fim minunati pentru altii.

Pe scurt: daca nu iti pasa de tine, macar sa iti pese de cei pe care se presupune ca ii iubesti! Mergi regulat la control, ai grija de sanatatea ta, traieste responsabil si rezonabil. In mod ideal ai lumina viata altora si ai fi o bucurie pentru ei, dar daca asta nu se poate, atunci macar incearca sa nu devii o povara sau sa nu lasi in gol disparand mult prea devreme. It’s such an unnecessary heartache…

Deci nu, parerea mea este ca a zice ‘e viata mea si fac ce vreau cu ea’ este o mare ineptie si inca nu am reusit sa accept senin o asemenea atitudine.

* desigur ca ma refer la acele boli care sunt consecinte directe ale alegerilor noastre si stilului de viata asumate constient.

Advertisements

§ 9 Responses to Avem vreo responsabilitate fata de ceilalti?

  • arakelian says:

    E discutabil, e usor sa asteptam la altii, mai greu e sa facem efortul. O sa iau cateva cazuri practice si o sa trag concluzia mea.
    1. fumatul. Eu expusa la un fumator ajung sa fac crize cu ambulanta/tub de oxigen/etc. Mi s-ar parea minunat sa se interzica fumatul in locuri publice (ca in new york, unde si in parcuri e interzis). Am ales sa ma feresc: nu stau langa fumatori, nu ma duc in locuri, le zic sa plece de langa mine, le zic sa stinga tigara, refuz taxiul cu fumator/miros de fumat etc.
    Alegerea mea m-a pus in situatia sa fiu mai sanatoasa.
    2. boli cardiovasculare. 60% din romani mor din boli din astea, prevenibile printr-o igiena de viata: obezitatea si sedentarismul si fumatul sunt cauzele primare.
    3. consumul de antibiotice excesiv (in ferme) dar si de oameni. Anumiti factori patogeni se adapteaza si devin mai puternice cu fiecare administrare de chimicale (urmarii dinamica virusurilor si in 3-4-5 ani apare 1-2-3 noi genotipuri, asadar orice medicament cunoscut nu mai functioneaza)
    Acestea sunt primii factori importanti pentru mine.

    Nu pot sa oblig pe nimeni sa faca ceva pentru binele meu. Nu pot sa oblig pe vecinul sa nu mai urce in lift dupa ce a fumat (ca nici nu il cunosc) sau sa nu fumeze. Nu pot sa o oblig pe mama sa nu mai ia antibiotice cand are ea chef doar ca a apucat-o tusea (e fumatoare si cumpara antibiotice la liber din farmacia din oras). Nu pot obliga toate matusile sa slabeasca doar pt ca ajung cu diabet si atacuri cerebrale si devin o povara pt familie si pt sistemul medical. Omul care vrea sa se auto distruga o va face, omul care vrea sa se construiasca mai rezistent o va face.

    Ce e de facut? Eu am ales sa fiu atenta la mine, sa am grija de mine, sa imi cresc rezistenta mea si a familiei. La 1 am explicat ce fac. la 2 la fel. La 3 am ales sa imi cresc rezistenta personala, sa imi identific triggerii. De 5-6 ani nu am mai avut nicio raceala in familie. Inainte eram lunar pe medicamentatie si lunar ajungeam la medic, tuseam cam 80% din timp. Si suntem expusi la situatii critice: juma de clasa fetei a fost cu pneumonie, am identificat tuberculos in metrou, altul cu ciroze, trec periodic prin spital (asa e drumul mai scurt de la metrou 😀 prin holul unui spital mare 😀 ), zilnic in metrou, sunt alaturi de emigranti din Congo, Siria, Afganistan (avui si un sirian in casa 😀 ), am stat in spital pe sectia de pneumologie cu saptamanile.

    Schimbarea vine de la creier, nu exista niciun medicament inventat de bigpharma care sa repare si sa inlocuiasca ceea ce distrugem singuri prin alegerile noastre.

    • Sinziana says:

      Sunt de acord cu tot ce ai spus. Eu ma refer la cazurile in care tu ai un comportament auto-distructiv si cineva depinde de tine sau cazi povara cuiva. Faptul ca alegi sa fumezi sau sa fii obez sau sa te imbuibi de mancare si alcool nu sunt alegeri care sa aiba un impact doar asupra TA, ci afecteaza familia cu care locuiesti, care depinde de tine sau de care depinzi tu insuti. Avem responsabilitati si fata de grupul in care traim. Nu pricep de ce placerea cuiva, dusa in exces, e mai importanta decat suferinta pe care o produce altcuiva.
      Pe scurt, totul tine de o etica personala care lipseste multora si e inlocuita de un egoism feroce sau cum o numesc eu, ‘uitare de sine’.

      • arakelian says:

        Acestea sunt cazuri emotionale si le am si eu in familie, sus amintite: mama fumeaza, matusile obeze, verisoare si ele. Ma doare sufletul dar nu pot sa le fac nimic: nu sunt salvatorul omenirii, pot doar pe mine sa ma iubesc. Stiu insa ca se auto distrug si e alegerea lor, nici macar nu e vorba de placere ci cred ca e o o forma de abuz care o repeta iar si iar, in stare de suferinta, pt ca daca ar iesi din asta nu ar sti ce sa faca.

        Le accept asa si sufar cand le vad. Pot sa le zic ca le iubesc si le accept si asa cum sunt, cu bune si cu rele.

        Am prietenii care le-am racit tocmai pt ca am obosit sa vad cum se vaicareste ca e grasa si boscorodeste medicul ca uite ce i-o zis/facut etc. dar nu ar fi facut un efort – cand a devenit prea emotional pt mine. Am rupt. Ne vedem arar, desi suntem la 50m.

        Cu sotul am fost insa transanta. Vine dintr-o familie cu igiena alimentara proasta (proasta pt mine, zic): soacra obeza, prajeli etc. Pana cand i-au iesit analizele de ficat proaste. I-am zis ca eu copil singura nu vreau sa cresc si sa puna mana sa lase figurile la mancare ca eu fac mancare ok acasa. In 3 luni a avut analizele impecabile dar a fost suficient de tare cand eu am declarat ca snitele nu mai fac si s-a oferit soacra sa faca daca nevasta-sa nu vrea, iar el a zis NU, pt prima data NU mamei lui.
        Si nici nu suport sa vad copii abuzati (eu consider abuz un copil gras la care mama/bunica il forteaza sa manance sau dau produse aiurea din comert) -si aici reactionez.

  • arakelian says:

    am discutat pe tema asemanatoare cu o amica, azi. Si mi-a zis o idee crunta dar f. reala: unii oameni sunt intr-o depresie si suferinta interioara atat de profunda si atata durere incat aleg o forma de suicid lenta.

    • Sinziana says:

      Iti multumesc mult pentru ganduri. M-am mai gandit si eu in week-end si sunt de acord cu ce ai spus mai sus. Si ca o obiectie la propriile mele ganduri:uneori dorinta ca cineva sa fie bine si sanatos si sa nu se auto-distruga e o chestie pur egoista. Deci intre etica personala si egoism… discutia poate deveni destul de delicata. Cert e ca avem 0 control asupra celorlalti.

  • IuliaBe says:

    eu zic ca tine fix de educatie; cu cat esti mai educat, cu atat alegi sa faci alegeri cat mai destepte pt tine insuti/insati, ca iti dai seama ca nu iti faci o favoare sa te auto-sabotezi;
    eu m-am pus pe pilot auto-imun, e forma in care ma auto-conserv – iti spun o data, de doua ori, daca vad ca nu pricepi, nu ma mai intereseaza; inseamna ori ca esti prea prost sa pricepi, deci nu are sens sa imi bat capul, ori ma iei de fraiera….(si asta se aplica, s-a aplicat inclusiv la familia apropiata)

    • o femeie says:

      of Iulia, daca ar fi doar de educatie … am in birou 2 colegi super educati si obezi. Unul din ei (cel cu care ma consiliez financiar) a ales sa slabeasca doar cand i s-a dublat asigurarea de viata privata: a slabit sub 100kg, refacut asigurarea de viata si evaluarea medicala legata, si pe drum de la evaluare catre birou si-a luat 4 croasante!!!. Iar asigurarea a facut-o pentru ca sotia e f. stresata cu 2 fete mici, credite, si cu el de 30 ani cu hipertensiune si obezitate.

      Si mai educat e seful. S-a lasat de fumat cand i s-a nascut fiica. Ghici ce face acum?

      • Sinziana says:

        Citesc ce scrii tu aici, O femeie, si ma minunez. Sincer, ma minunez. Si multumesc ca sotul meu nu are nici un viciu din asta cu care sa ma lupt toata viata…

    • Sinziana says:

      Da, cred ca tocmai luatul ala de fraiera nu il suport eu. 🙂 Si din pacate, imi ia ceva timp sa invat sa stau deoparte si sa intro pe acel pilot auto-imun de care zici…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Avem vreo responsabilitate fata de ceilalti? at .

meta

%d bloggers like this: