Bilant

Lacul Taupo, Noua Zeelanda

A trecut jumatate din acest an. Daca mi se pare ca a trecut repede? Da, ca un vis. Insa nu imi pare rau de nimic. E adevarat ca nu am implinit nici 30 de ani, insa nu simt o anxietate prea profunda referitor la viitor. Da, stiu précis spre ce ma indrept (toti ajungem acolo) si nu ma sperie aceasta perspectiva. Sunt doar foarte curioasa. Stiu ca o sa am o viata lunga (si frumoasa). Nu as fi trista daca s-ar incheia acum (bine, hai, as fi un pic trista) pentru ca viata mea a fost minunata, chiar si cu carpelile de rigoare.

Anul asta ma marit… dar ce zic eu anul asta? In mai putin de doua luni. Anii ce vin stiu ca vor fi extrem de interesanti si incarcati pentru noi. Sunt fericita si pregatita.

Nu am reusit inca sa iau permisul de conducere (nici nu m-am chinuit prea tare). Nu am reusit nici sa alerg un semi-marathon. Si sunt dezamagita si de alte cateva aspecte care tin strict de mine si de efortul meu. Dar ca atatea alte lucruri in viata mea, nu renunt! Nu am renuntat niciodata la ceva ce a fost important pentru mine.

Cel mai important mi se pare ca pot sa fac ceva din orice. Ma descurc, improvizez, incerc, esuez, o iau de la capat si nu ma dau batuta. Nu exista ‘nu se poate’, ci doar ‘nu acum’. In sinea mea ma bucur pentru toate cele care mi se intampla,le consider necesare. Simt ca am devenit mai pasnica (ha! pasnica! eu, printesa razboinica), mai rabdatoare, mai detasata. Nu stiu daca este apanajul femeii in prag de 30 de ani, dar imi place mai mult de mine acum decat mi-a placut vreodata.