June 23, 2016 § Leave a comment

M-am trezit incetisor, casa dormea. Pesemne ca jocul de carti prelungit pana spre 3 dimineata ii rapusese pe prietenii mei. In drum spre balconul insorit am spart intre dinti o cireasa uitata pe masa, lasand sucul rosiatic sa imi invadeze papilele. Era frumos tare afara. Cativa fericiti faceau jogging, unele terase isi scosesera deja scaunele afara pentru turistii matinali, magazinul cu chinezarii isi desfacea taraba cu palarii, magneti si te miri ce alte fleacuri. Mi-am tras repede costumul pe mine, am inhatat niste bani si dusa am fost.

Pe plaja, nisipul inca un pic rece – asa cum imi place mie. M-am intins pe bucata de batic pe care il luasem cu mine si am dat drumul visarii. Marea clipocea la cativa metri de mine si eu imi intindeam oasele inca prinse de somn sub soarele caldut. Am lasat vantul sa imbratiseze fiecare milimetru de piele in timp ce pe fundal distingeam glasul unei fetite ce tocmai aterizase pe plaja impreuna cu mama si bunica si reclama acum lopatica si galetusa. Mai era glasul unei doamne, sa tot fi avut inspre 70 de ani cerandu-i sotului sa ii intinda crema pe spate. Si glasul meu, cantand incetisor, dar fara sunet. Cantecul unei stari de fericire.

Am ramas asa vreo 40 de minute, apoi mi-am amintit ca azi ne facem bagajele si simtul datoriei m-a pus in miscare. Si totusi… imi spuneam in timp ce scuturam baticul de nisip, tragand cu coada ochiului la marea imbietoare… Ce-ar fi sa imi beau eu cafeaua la o ultima sesiune de aerosoli? Si uite-asa, cu pas sprintar m-am indreptat spre cafeneaua unde deja comanda imi era cunoscuta: café largo, muchas gracias. A fost printre cele mai bune cafele din viata mea: cu soare, cu gandurile mele, savurand linistea.

Buna dimineata! 🙂

cafea

mare

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading at .

meta

%d bloggers like this: